PSIHOLOG: Cum alegem cadoul de Crăciun pentru copiii noștri, în funcție de vârsta lor?

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA

Sărbătorile de Iarnă sunt încărcate de magie, iar părinții caută să îi învețe pe copii bucuria de a dărui și de a primi un cadou de la cei dragi.

Sar, de multe ori, părinții nu pun atât de mare accent și pe utilitatea cadoului, ci doar vor să bifeze acțiunea și să îi satisfacă fiului sau fiicei micul… „moft”.

În opinia psihologului Lenke Iuhoș, așa-zisul cadou perfect nu există, ci valoarea acestuia este dat de bucuria cu care părintele i-l dăruiește și de zâmbetul pe care-l oferă înapoi copilul. Mai mult decât atât, specialistul afirmă că, de multe ori, părinții au tendința de a trece cu vederea și peste utilitatea cadoului și nu corelează natura cadoului cu vârsta pe care o are copilul.

Ce să urmărim atunci când alegem un cadou?

Bebelușul

La bebeluși, atingerea obiectelor este o activitate motrică cu o eficiență fabuloasă asupra sistemului nervos.

„În cazul unui bebeluș foarte mic, jucăria perfectă pentru el poate avea formă umanoidă, personaj de desene animate sau un animăluț și trebuie să fie construită dintr-un material delicat la atingere. Valoarea jucăriei în dezvoltarea bebelușului crește prin muzica plăcută emanate de aceasta și contribuie major la adormirea sau liniștirea copilului”, afirmă psihologul Lenke Iuhoș.

Copilul mic (toddler)

La vârsta de 1-2 ani, copilul descoperă bucuria mișcării, orice îl interesează, mai ales ce este în mișcare. De asemenea, sunt extrem de fascinați de orice se deschide sau se închide sau de obiecte care pot fi împinse sau rostogolite.

„Putem folosi această etapă de descoperire a mediului prin decizii ferme în cumpărarea cadoului perfect pentru el. Putem ține cont de faptul că tot ce este colorat îl atrage, îi place, îi captează la maxim atenția, mai ales dacă are obiectul încorporat și o față umană plăcută, zâmbitoare. Folosind aceste interese, îl bucurăm dacă va primi un puzzle format din bucăți mari, o jucărie în care să introducă forme, cuburi. Prin aceste jucării se va stimula capacitatea cognitivă, concentrarea, atenția, coordonarea motrică, orientarea în spațiu etc. În dezvoltarea mișcărilor fine și stabile, au un rol pozitiv obiectele, bicicletele, mașinuțele pe care trebuie să le împingă din picioare”, explică psihologul Lenke Iuhoș.

Preșcolarul

La vârsta preșcolară, cea de grădiniță, copiii sunt fericiți să-și petreacă timpul construind turnuri și castele uriașe. Blocurile realizate din materii prime naturale și elementele colorate, mici, conectabile, fac parte din design-ul camerei de copii.

„În magazine nu e dificil să găsim cuburi prin care se pot construi un elicopter sau un castel de prințese. E recomandabil să vă asigurați că gradul de complexitate a jocului este în concordanță cu vârsta. Recomandabil este să evitați acel gând că va crește și se va juca mai târziu! Trebuie să îi oferim o bucurie în prezent, nu să i-o pregătim pentru viitor. În această perioadă, există o nevoie tot mai mare de a dobândi diferite roluri, indiferent că este fetiță sau băiat. Sunt dispuși să încerce rolul de om matur, de negustor, de mamă, ca șofer de autobuz, de poștaș, de cântăreață pop, de actor, se joacă de-a mama și tata etc. Cunoscând această normalitate, e binevenit un cadou sub formă de mini-bucătărie, o trusă medicală, un cărucior, haine pentru copii, un mic fier de călcat, un aspirator etc. Aceste jucării ajută enorm la eliberarea emoțională a copilului, însă ideal este să vă alăturați micii lor aventuri și să petreceți mai mult timp cu ei”, este de părere psihologul Lenke Iuhoș.

Școlarul

La vârsta școlară, în viața copilului joacă un rol din ce în ce mai important performanța și concurența. Școala formează reguli, automat sunt captați de jocuri cu reguli.

„Pentru școlarul mic, este o bucurie să aibă cât mai multe și mai diverse jocuri de masă, care trebuie jucate în asociere cu cineva. Ideale sunt jocurile care implică aruncarea unui zar și pornirea și respectarea unor reguli de către persoane chiar de diferite vârste. Este extrem de benefic jocul în familie, în care adulții pot să și piardă fără a duce copilul în eroare. Cu ajutorul jocurilor sociale, putem crește sentimentul de realizare, să formăm automatizarea ideii că el nu poate întotdeauna să câștige. În caz că nu este primul care a terminat, nu este o problemă, deoarece el acum are o bogată experiență. În timpul jocului, poate depăși frustrarea provocată de concentrarea pe concurență și să învețe să îndure eșecul prin exemplele comportamentale date de către părinți”, consideră psihologul Lenke Iuhoș.

Adolescentul

Adolescentul este prototipul celui mai greu de mulțumit prin cadourile oferite de Crăciun. Este întotdeauna util să considerăm că este timpul pentru formarea și consolidarea identității. Prin discuții deschise, într-o atmosferă prietenească, putem discuta cu tinerii adolescenți ce anume îi interesează. Chiar dacă nu este întotdeauna ușor să răspundă, poate să fie o surpriză îmbrăcămintea dorită, obiecte specifice vârstei, cărți etc.

„Puteți alege obiecte care au legătură cu hobby-ul lor declarat sau pe care încearcă să îl țină ascuns de toată lumea. Un cadou bine ales îi transmite adolescentului sentimentul de apartenența (va fi încurajat să vorbească despre ideile lui) și sentimentul de acceptare (îi înțelegem identitatea, deciziile). În caz că ați aflat de dorințele sau interesul lui legat de carieră, puteți să-l surprindeți cu obiecte, cărți, workshop-uri din domeniul respectiv. Vă recomand să evițați întrebările deschise, precum: Tu ce dorești de Crăciun? Prin faptul că doriți să vă ușurați munca, vă lipsiți de două efecte spectaculoase ale Crăciunului: momentul de a vă cunoaște mai bine adolescentul, farmecul dat de cadoul neștiut (surpriza)”, conchide psihologul Lenke Iuhoș.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.