ALERTĂ! Focar de PESTĂ PORCINĂ AFRICANĂ în apropierea județului Botoșani! (FOTO)

Ultimele evoluții ale epidemiei de pestă porcină africană (PPA)sunt de natură să mențină starea de alertă la nivelul conducerii instituțiilor cu rol de prevenire și control din județul Botoșani, inclusive a Instituției Prefectului – Județul Botoșani.

Prefectul Dan Șlincu s-a deplasat în cele două puncte de trecere a frontierei către Republica Moldova, la Rădăuți Prut și la Stânca Costești pentru a discuta cu conducerile și personalul Birourilor Vamale și ale punctelor Poliției de Frontieră despre situația în care județul Botoșani se află.

Prefectul Dan Șlincu l-a avut alături și pe directorul adjunct al Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, medicul Ovidiu Airimițoaie, care a explicat pe larg care sunt potențialele consecințe ale apariției bolii și pe teritoriul României, în condițiile în care specialiștii nu au identificat încă un vaccin care să eradicheze PPA.

Reprezentanții Biroului Vamal Rădăuți Prut, cei ai Poliției de Frontieră și specialiștii au diseminat informațiile făcute publice până acum, potrivit cărora un focar de pestă porcină africană a fost identificat în localitatea Mămăliga, Republica Moldova, aflată foarte aproape de orașul botoșănean Darabani, precum și regulile pe care trebuie să le respecte autoritățile vamale și sanitar-veterinare în momentul în care există suspiciuni privind apariția bolii pe teritoriul românesc.

Prefectul Dan Șlincu a făcut apel la colaborare interinstituțională pentru a limita la maximum pierderile economice care ar putea apărea.

„Un focar apărut într-o zonă cu populație porcină de la noi din județ înseamnă lichidarea respectivei exploatații pentru că pericolul contagiunii este maxim. Facem apel la proprietarii de porcine să nu riște nimic iar în momentul în care observă la animale simptomele bolii să anunțe de urgență medicii veterinari. În egală măsură, facem apel la cei care tranzitează punctele de trecere ale frontierei să se supună controalelor și să nu încerce să aducă în țară produse de carne care nu au fost testate anterior. Nu facem nicio economie în acest fel, ci riscăm sănătatea animalelor din gospodării”, a spus Dan Șlincu.

Directorul adjunct al DSVSA, Ovidiu Airimițoaie, a adus în discuție migrarea turmelor de porci mistreți peste graniță și a cerut insistent botoșănenilor ca depistarea acestora în apropierea gospodăriilor să fie anunțate de urgență autoritățile.

„Pesta porcină africană este virală, se răspândește rapid, chiar pe calea aerului. Nu trebuie să ignorăm niciun risc. Orice mortalitate, orice suspiciune trebuie verificată prin examen de laborator. Cu cât se identifică boala mai din vreme, cu atât și pierderile economice pot fi mai reduse”, a explicat Ovidiu Airimițoaie.

Medicii veterinari din Biroul Vamal Stânca Costești fuseseră deja informați în privința situației de la graniță și spuneau că sunt pregătiți pentru intervenții în regim de urgență.

„Ne-am întâlnit cu toții, am stabilit fiecare ce are de făcut și sperăm să evităm pătrunderea animalelor bolnave pe teritoriul României. Sunt însă și factori cărora nu ne putem împotrivi, cum ar fi migrația porcilor mistreți”, a spus Ioan Ungureanu, șeful Biroului Vamal Stânca Costești.

Pentru a analiza situația existentă la graniță și pentru a lua măsuri înainte ca boala să apară pe teritoriul țării, mai ales în condițiile în care județul Botoșani pare expus PPA, miercuri dimineață la Palatul Administrativ, în sala Ștefan Luchian a avut loc o ședință a Comitetului Local de Combatere a Bolilor.

Reamintim că pesta porcină africană nu este transmisibilă la om însă poate produce adevărate dezastre economice. Apariția unui singur caz pe teritoriul țării ar însemna interdicția exportului de carne și produse de origine animală timp 12 ani.

PPA este o boală infecțioasă, fără tratament sau vaccin, care afectează speciile domestice și sălbatice de porcine. Simptomele pestei porcine africane sunt febră ridicată de 40-42 grade, înroșirea pielii, scăderea apetitului, apatie, cianoză, lipsă de coordonare motorie și moartea subită a animalelor.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.