ANGAJARI LA NOVA APASERV. Vezi criteriile dupa care vor fi platiti

nova apaserv

De 30 de persoane are nevoie operatorul de apa, dar numai pe o perioada de cateva luni de zile, cel mai probabil pe trei luni. CV-urile au inceput deja sa ajunga la serviciul Personal al Societatii Nova Apaserv. Unii le-au depus mai intai la Consiliul Judetean, desi presedintele Florin Turcanu sustine ca nu are nicio implicare in aceasta recrutare de personal pentru munca de teren la recuperarea datorilor la apa.

Despre salariile cu care vor fi platiti acesti incasatori, directorul societatii Nova Apaserv spune ca ar putea fi chiar „frumusele”. Totul va depinde de mai multe criterii, pe care reprezentantii operatorului de apa le vor lua in discutie intr-o sedinta ce va avea loc cat de curand.
Suma incasata, numarul de datornici vizitati, vechimea facturilor de pe care se vor recupera banii, toate acestea vor conta la salariile pe care le vor lua incasatorii.
„Aceste criterii le avem in vedere, le vom stabili clar intr-o sedinta. Oricum, cine va face treaba va putea lua bani frumosi”, spune Gabriel Carlan, directorul executiv de la Nova Apaserv. Si, pentru incasatorii fruntasi, ar putea exista posibilitatea sa isi continue activitatea la aceasta societate, daca sefii operatorului de apa vor vedea ca au gasit oameni care stiu sa recupereze banii de la datornici.
Incasatorii nu vor avea insa viata usoara. Valul de antipatie al botosanenilor fata de societatea Nova Apaserv este bine stiut. Botosanenii sunt revoltati in primul rand pentru ca le vin facturi incarcate cu consumuri care nu le apartin. Desi au fost obligati sa isi instaleze apometre in apartamente, acum aceste aparate de masura nu mai sunt suficiente. Cei de la Nova Apaserv considera ca in primul rand conteaza citirea de la intrarea in scara. Asa se impart pe consumatori cantitati de apa pe care nu le raporteaza unii dintre locatari. Si sefii de la Apa nu se sinchisesc sa rezolve la fel ca alti furnizori de utilitati aceasta problema. Isi tin oamenii in birouri si nu-i trimit sa faca citirile din apartament in apartament. Valul de antipatie ar putea sa se reverse acum asupra incasatorilor, care trebuie sa fie pregatiti sa le raspunda botosanenilor revoltati care le vor deschide usa, daca o vor face.

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.