AVOCATUL POPORULUI, la Botoșani

Orice persoană care se simte nedreptățită de faptele unui funcționar public din autoritățile centrale ori locale se poate adresa Avocatului Poporului.

În ziua de 15 noiembrie 2017, începând cu ora 10, reprezentantul instituției Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Suceava, va acorda audiențe și va primi petiții ale cetățenilor județului Botoșani. Audiențele se vor acorda la sediul Instituției Prefectului – Județul Botoșani din Botoșani, Piața Revoluției nr.1-3.

Acordarea audiențelor este gratuită, iar petițiile adresate instituției Avocatul Poporului sunt scutite de taxă de timbru.

Pentru primirea în audiență nu este necesară programarea, toate persoanele care se vor prezenta vor fi primite în audiență.

Pentru operativitate, persoanele interesate sunt rugate să se prezinte cu o petiție din care să rezulte pe scurt problemele cu care se confruntă.

Orice persoană care se simte nedreptățită de faptele unui funcționar public din autoritățile centrale ori locale se poate adresa Avocatului Poporului.

Petițiile adresate instituției Avocatul Poporului trebuie să cuprindă informații complete referitoare la datele de identificare ale persoanei lezate (nume, prenume, domiciliu), drepturile și libertățile încălcate, faptele invocate, descrierea lor, autoritatea reclamată, dovada întârzierii sau refuzul administrației publice de a soluționa cererea, mențiunea obligatorie dacă petiția face obiectul unei cauze aflate pe rolul instanței judecătorești sau dacă a format obiectul unei judecăți, precizarea autorităților publice care au fost sesizate anterior. Totodată, la petiție se anexează actele doveditoare (în copie).

Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor și libertăților persoanelor fizice înraporturile acestora cu autoritățile publice, față de abuzurile suferite din partea funcționarilor publici sau autorităților centrale (ministere, departamente, agenții guvernamentale, oficii sau servicii ale acestora); administrației locale (prefecturi, primării, consilii județene, municipale, orășenești și comunale); instituțiilor publice (direcții, inspectorate, servicii, oficii).

Prezentăm câteva situații în care poate interveni Avocatul Poporului:

– lipsa răspunsului la o petiție, indiferent de obiectul acesteia;

– nemulțumiri față de condițiile în care persoanele ocrotite trăiesc în instituțiile de ocrotire socială;

– neplata alocației complementare monoparentale;

– neplata salariilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap;

– neplata ajutoarelor de încălzire;

– refuzul autorităților publice locale de a angaja asistenți personali pentru persoanele cu handicap grav;

– neîncadrarea corespunzătoare în gradele de handicap;

– refuzul întocmirii documentației necesară reconstituirii dreptului de proprietate, tergiversarea emiterii și eliberării titlurilor de proprietate, refuzul efectuării punerii în posesie;

– nesoluționarea cererilor privind recalcularea pensiilor, suspendarea nelegală a plății pensiei, nesoluționarea cererilor privind transferul dosarelor de pensii de la o casă de pensie la alta, neluarea în considerare de către casele de pensii a tuturor documentelor depuse de petenți în vederea recalculării pensiei, greșeli și omisiuni făcute de casele de pensii la stabilirea drepturilor de pensie, întârzieri la plata noilor drepturi stabilite ca urmare a recalculării, refuzul caselor de pensii de a pune în executare hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care s-au stabilit drepturi de pensie, întîrzierea soluționării cererilor de trecere de la un tip de pensie la altul;

– încălcarea drepturilor și libertăților persoanelor private de libertate de către administrația locului de detenție etc.

„Nu intră în competența instituției Avocatul Poporului actele autorității judecătorești, ale Parlamentului, Președintelui sau ale Guvernului”, a precizat coordonatorul Biroului Teritorial Suceava, expert Iuliana-Rodica BUTA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.