Botosani: Au sarit la bataie dupa ce au devastat un magazin

Cinci tineri din comuna Roma sunt cercetati in stare de retinere pentru provocarea de scandal si lovirea mai multor persoane.

In noaptea de sambata spre duminica, in jurul orei 01.40, Sectia Politie Rurala Botosani a fost sesizata printr-un apel de urgenta 112 de catre V. Mariana de 42 ani, din comuna Roma, ca in satul Cotargaci, comuna Roma are loc un scandal intre mai multi tineri.
Deplasandu-se la fata locului, politistii aflati in serviciul de patrulare au stabilit ca mai multi tineri din satul si comuna Roma au provocat scandal pe un drum comunal din localitatea Cotargaci, i-au agresat pe H. Eugen de 25 ani si V. Vasile de 45 ani, ambii din localitate si au distrus parbrizul unui autoturism apartinand celui din urma.
Cu ocazia interventiei la fata locului s-a acordat sprijin echipajului de ambulanta in vederea transportarii lui H.Eugen la Spitalul Judetean de Urgenta Botosani, barbatul prezentand o plaga sangeranda la ochiul drept. Ulterior, acesta a fost transferat la Clinica de Oftalmologie Iasi.
La fata locului s-a deplasat si o echipa operativa formata din ofiteri ai Sectiei de criminalistica.
In urma primelor cercetari s-a ajuns la concluzia ca sambata seara, A. Gelu de 23 ani, A. Ionut de 26 ani, A. Marius de 20 ani, S. Marian de 22 ani si L. Claudiu Marian de 23 ani, toti din comuna Roma au consumat bauturi alcoolice la mai multe baruri de pe raza localitatii Roma, iar in jurul orei 23.30, intrucat barurile s-au inchis, au plecat insotiti de un grup de alti 10 barbati, prieteni ai acestora, in localitatea Cotargaci. Aici au oprit in localul unde era gestionara V. Mariana si unde se aflau mai multi alti tineri.
La un moment dat, A. Gelu s-a autoservit si a consumat dintr-un frigider cu bauturi doua sticle de 0,5 litri de bere, bautura pe care nu a platit-o.
Gestionara a solicitat contravaloarea sticlelor de bere, dar intrucat tinerii erau in stare avansata de ebrietate, nu a reusit sa se inteleaga cu ei, solicitandu-le in cele din urma sa paraseasca localul.
Iritat de faptul ca gestionara le-a cerut sa plateasca consumatia, A. Gelu a lovit-o pe femeie cu palma in zona fetei, dupa care tot grupul de tineri a iesit in strada, unde cei cinci au inceput sa-i loveasca pe tinerii din localitatea Cotargaci.
De asemenea, au aruncat pietre si bucati de scandura in autoturismul lui V. Vasile, distrugandu-i parbrizul.
In timpul altercatiei, L. Claudiu Marian a aruncat cu o sticla plina cu bere in directia mai multor tineri, lovindu-l in zona ochiului drept pe H. Eugen, barbatul fiind in prezent internat la Clinica de Oftalmolgie Iasi.
Politistii au dispus fata de A. Gelu, A. Ionut, A. Marius, S. Marian si L. Claudiu Marian masura retinerii pentru 24 ore in arestul IPJ Botosani.
In sarcina acestora s-a retinut savarsirea infractiunilor de ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice, lovire sau alte violente si distrugere. Tinerii vor fi prezentati Parchetului de pe langa Judecatoria Botosani cu propunere de arestare preventiva.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.