BOTOSANI: Centru Militar Judetean si-a inaugurat un nou sediu

Vineri, a fost inaugurat noul sediu al Centrului Militar Judetean din Botosani. Tot in aceste zile, se implinesc 45 de ani de cand a fost infiintat acest Centru. La acest moment festiv au participat comandanti si oficialitati.

Centrul Militar Judetean din Botosani implineste in aceste zile 45 de ani de la infiintare, moment sarbatorit de comandanti si oficialitati astazi, 15 februarie, in noul sediu. Situata pe strada Sucevei,  noua locatie a fost inaugurata cu o slujba de sfintire la care au fost invitati si fostii comandanti, fosti si actuali colaboratori, prefectul Costica Macaleti, vicepresedintele Consiliului Judetean, Gheorghe Sorescu, dar si fostul presedinte al legislativului botosanean, Mihai Tabuleac. Structurile militare superioare au fost reprezentate prin col.dr.Cezar Cobuz, comandantul Centrului Militar Regional Iasi.
Colonelul (r.) Dumitru Damian, primul comandant al centrului botosanean, a tinut sa explice audientei cat de necesara si utila era altadata instructia militara a tinerilor, iar vicepresedintele Gheorghe Sorescu a promis ca va sustine in continuare Centrul Militar pentru solutionarea problemelor cu care inca se confrunta.
Prefectul Costica Macaleti a felicitat cei implicati in asigurarea noului sediu, a apreciat conditiile pe care acesta le ofera, urand, totodata, sarbatoritilor „La Multi Ani!”.
„Dati-mi voie sa va citez din programul de guvernare, care precizeaza ca politica de aparare a Guvernului Romaniei va asigura elementele de continuitate strategica pe dimensiunea NATO, UE, va genera conditiile cresterii capacitatii operationale a fortelor si va asigura implementarea unui model de management al resurselor umane care sa permita dezvoltarea motivarii profesionale si evolutia in cariera. Imi doresc, alaturi de dumneavoastra, ca aceste obiective sa se realizeze”, a declarat prefectul Costica Macaleti.
Sarbatoarea militarilor a inclus lansarea unei carti de profil, acordarea unor machete aniversare dar si inmanarea multumirilor scrise salariatilor CMJ care s-au remarcat in ultima perioada.

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.