BOTOSANI: Prefectul Costica Macaleti are un nou prieten

Chiar daca are doar un an, micutul Luca s-a atasat foarte mult de reprezentantul Guvernului in teritoriu. Prefectul a participat si la taierea motului celui mic.

Un eveniment ce a adus in decembrie 2012 multa suparare se dovedeste a fi si inceputul unei frumoase prietenii. Luca M. din comuna Mitoc implinea la acea data 9 luni si trecea, din cauza unui accident casnic, printr-o incercare deloc usoara. Baietelul a suferit arsuri in bucataria casei iar troienele de zapada, de peste trei metri, au impiedicat ambulanta timp de mai bine de 24 de ore sa ajunga la micutul aflat in suferinta. Prefectul judetului, alaturi de reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta au mobilizat forte suplimentare pe traseul spre Mitoc, au deschis culoarul cu autofrezele si l-au luat pe Luca cu elicopterul, transportandu-l la Bucuresti.
Prezent la intreaga operatiune, prefectul judetului a fost impresionat de puterea de care Luca dadea dovada in lupta sa cu durerea, la mai putin de un an de viata. Costica Macaleti a incercat ulterior sa ajute cat mai mult familia din Mitoc, ceilalti trei copii si tatal lor ramanand singuri de sarbatori. Mama a trebuit sa stea langa micutul suferind, prefectul asigurandu-i transportul la Bucuresti si cele necesare spitalizarii.
Prietenia dintre prefect si micutul din Mitoc a inceput la intoarcearea baietelului acasa. Fara a mai avea cicatrici vizibile la nivelul capului, Luca s-a recuperat frumos dar a ramas cu o sensibilitate a pielii ce necesita tratament de lunga durata. Fiecare vizita la spital este o noua ocazie pentru cei doi prieteni sa se revada. Costica Macaleti a fost, la randul sau, de mai multe ori acasa la Luca, venind cu solutii la problemele pe care le avea familia micutului. Si la taierea motului baietelul l-a avut alaturi pe prefect si pe sotia acestuia. Nu au lipsit tortul si toate cele necesare unei sarbatori unice in viata oricarei familii.
Parintii lui Luca nu sunt bogati dar impresioneaza prin harnicie. Gospodaria acestora cuprinde o gradina si cateva animale, iar prefectul Costica Macaleti cauta o locatie pentru a-i cumpara  si o suprafata de teren pe care s-o poata folosi eficient.
 „Sunt multe familii in Botosani care au nevoie de o mana de ajutor. De fiecare data cand am ocazia incerc sa ofer acest sprijin, dupa posibilitatile pe care le am. Insa recunosc ca fata de Luca am o simpatie aparte. Familia lui imi aminteste de familia in care am crescut. Plus ca e o frumusete de baiat, mereu vesel si deja pus pe sotii”, a explicat prefectul Costica Macaleti.
Reprezentantul Guvernului in teritoriu este convins ca multe familii din viata publica se pot implica in mod similar, astfel incat vietile unor copii, poate dezavantajati de soarta, sa ia o alta turnura.

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.