BOTOSANI: Sindicatul de la Spitalul de Psihiatrie vrea sa negocieze cu sefii de la CJ

Unul din cele doua sindicate ale angajatilor de la Sectia de Psihiatrie a Spitalului Judetean „Mavromati” a solicitat o intalnire cu conducerea Consiliului Judetean pentru discutii pe seama transferului unor angajati in alte sectii ale unitatii medicale.

Decizia luata la inceputul acestei saptamani de Comitetul Director al spitalului a starnit nemultumire in randul celor care ar putea sa treaca pe alte posturi in cadrul spitalului.

Vicepresedintele Consiliului Judetean, Gheorghe Sorescu, sustine ca se va intalni cu sindicalistii la inceputul saptamanii viitoare, cel mai probabil. Legat de subiectul pe care se asteapta sa il dezbata cu sindicalistii, Gheorghe Sorescu spune ca nu ar prea fi cale de intoarcere.

In urma normarii facute la nivelul unitatii medicale, spune acesta, a reiesit ca la Psihiatrie ar fi incadrati suficienti salariati incat sa se permita si detasari pe sectii unde functionarea este pusa in pericol de criza de personal. In plus, vicepresedintele CJ spune ca decizia conducerii spitalului a fost luata cu respectarea legislatiei muncii.

„Eu astept intalnirea acesta si ii vor asigura pe cei de la sindicat ca se vor respecta toate prevederile legale. Codul Municii prevede posibilitatea managerului de a dispune detasarea salariatului de la un loc de munca la altul, pentru maxim 60 de zile, daca nu exista acordul salariatului pentru acest transfer”, precizeaza Gheorghe Sorescu.

In privinta detasarilor, conducerea spitalului va discuta cu angajatii pentru a vedea care dintre ei accepta schimbarea locului de munca. Pentru cei care nu accepta mutarea, se face detasarea pe 60 de zile, dupa care aceasta se va prelungi.

„Se va prelungi dupa 60 de zile, apoi dupa alte 60 de zile si tot asa. Unitatea trebuie sa functioneze. Alta solutie este sa dam afara dintr-o parte si sa angajam in cealalta. Ce vor face, vor veni la concurs ? Accept si sunt de acord sa respectam toate drepturile dar avem nevoie si de un pic de intelegere”, mai sustine Gheorghe Sorescu.

Acesta spune ca asteapta de la sindicate solutii constructive pentru buna functionare a spitalului, chiar daca menirea liderilor de sindicat este, in primul rand, aceea de a apara drepturile salariale ale angajatilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.