EXPLOZIA DE LA BOTOȘANI. Una dintre victime a decedat!

Bărbatul rănit grav în explozia din Primăverii a murit în spital, la Iași, după aproape o lună de chin.

Este vorba de Gheorghe Foceag, în vârstă de 71 de ani, care a suferit pe 15 septembrie arsuri severe pe aproape jumătate din corp și a fost dus cu ambulanța la Spitalul Județean din Botoșani.

În ciuda eforturilor medicilor de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, starea bărbatului s-a agravat la începutul săptămânii.

Celelalte șase persoane rănite în explozia de pe 15 septembrie sunt în afara pericolului. În starea cea mai precară este femeia rănită în timp ce se întorcea acasă de la serviciu. Aceasta a fost externată vineri, după trei săptămâni de spitalizare și mai multe intervenții, fiind în grija mamei ei. Femeia va avea nevoie, însă, de o lungă perioadă de recuperare pentru a putea reveni la viața ei normală.

Vineri se împlinește o lună de la explozie, dar autoritățile nu au o concluzie. Singurul lucru cert deocamdată este că blocul nu mai poate fi locuit, iar 13 familii nu mai au casă, stând pe la rude.

Artiștii Filarmonicii, dar și jucătorii FC Botoșani, se implică în sprijinirea celor 13 familii sinistrate. Filarmonica din Botoșani va organiza un concert caritabil iar la meciurile pe care FC Botoșani le va juca acasă vor fi organizate colecte publice.

Sinistrații au mai primit o veste bună. Proiectul tehnic vizând reabilitarea și consolidarea blocului va fi realizat de profesorul universitar ieșean Andrei Szolontay, specialist care nu se află la prima colaborare cu autoritățile botoșănene și care nu va avea pretenții financiare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.