Fostul PRIM-PROCUROR al Parchetului Tribunalului Botoșani, trimis în judecată sub control judiciar

Fostul prim-procuror al Parchetului Tribunalului Botoșani, Raluca Stăncescu, a fost trimisă în judecată de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), sub control judiciar, pentru șantaj, conflict de interese, divulgare de secrete profesionale, instigare la favorizarea făptuitorului și instigare la compromiterea intereselor justiției. În același dosar, au mai fost trimiși în judecată șeful Serviciului Județean Anticorupție Botoșani, un agent de poliție, dar și un bărbat pentru șantaj.

Potrivit DNA, Raluca Stăncescu a fost trimisă în judecată, sub control judiciar, pentru șantaj instigare la favorizarea făptuitorului, instigare la compromiterea intereselor justiției, divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice și conflict de interese.

Complicele său, Stavără Cătălin, a fost trimis în judecată pentru șantaj, Batcă Constantin, la data faptelor agent de poliție în cadrul Poliției municipiului Botoșani – Biroul de Investigații Criminale, pentru favorizarea făptuitorului, fals intelectual în formă continuată și compromiterea intereselor justiției, iar Buliga Bogdan Daniel, la data faptei șef al Serviciului Județean Anticorupție Botoșani, pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

Potrivit procurorilor, în cursul lunii octombrie 2015, ”folosindu-se de autoritatea conferită de funcția de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, inculpata Stăncescu Raluca, împreună cu inculpatul Stavără Cătălin, a exercitat acte de constrângere psihică asupra unei persoane”.

”Concret, cei doi au încercat să determine persoana respectivă să își cedeze dreptul de proprietate asupra a două imobile (apartament și garsonieră), situate în municipiul Botoșani, în favoarea unei rude a inculpatului Stavără Cătălin. Prin constrângerea psihică exercitată, inculpații Stăncescu Raluca și Stavără Cătălin au urmărit să-i inducă persoanei respective o stare de temere prin aceea că, dacă refuză, vor fi inițiate cercetări față de aceasta și față de membrii familiei acesteia pentru săvârșirea unor pretinse infracțiuni de evaziune fiscală și trafic de persoane”, anunță procurorii.

La data de 21 iulie 2017, Buliga Bogdan Daniel, în calitate de șef al Serviciului Județean Anticorupție Botoșani, fiind audiat ca martor în prezentul dosar, cu intenție, a făcut afirmații necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esențiale ale cauzei în privința cărora a fost întrebat, omițând totodată să declare toate aspectele despre care avea cunoștință.

”Concret, inculpatul s-a oferit să folosească resursele umane și tehnice ale Serviciului pe care-l conducea pentru a o ajuta pe inculpata Stăncescu Raluca în demersul său infracțional, aspect pe care l-a negat în fața procurorilor anticorupție”, mai spun procurorii.

În perioada 30 octombrie 2015-4 februarie 2016, Stăncescu Raluca, l-a determinat în mod direct pe inculpatul Batcă Constantin, agent de poliție în cadrul Poliției municipiului Botoșani – Biroul de Investigații Criminale, să tergiverseze cercetările pe care le efectua într-o cauză penală față de inculpatul Stavără Cătălin, pentru săvârșirea unei infracțiuni de lovire sau alte violențe, în scopul îngreunării cercetărilor penale și favorizării acestuia din urmă.

Pentru a justifica perioada în care cauza s-a aflat în nelucrare, la începutul lunii noiembrie 2016, agentul de poliție, cu intenție, a întocmit în fals două procese verbale, prin antedatare și inserarea unor mențiuni nereale.

”În același context și în aceeași calitate, la data de 4 februarie 2016, inculpata Stăncescu Raluca l-a determinat pe inculpatul Batcă Constantin să-i pună la dispoziție, fără drept, un suport optic ce conținea înregistrări ale unor camere de supraveghere (mijloc de probă în același dosar penal menționat mai sus) în vederea favorizării inculpatului Stavără Cătălin, lucru pe care agentul de poliție l-a și făcut în cursul aceleiași luni”, se mai arată în rechizitoriu.

Separat, la data de 22 iunie 2016, magistratul a divulgat, fără drept, inculpatului Stavără Cătălin, date nedestinate publicității, cu caracter confidențial, rezultate din supravegherea tehnică a unei persoane, realizată în contextul instrumentării unui alt dosar penal.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Suceava, cu propunere de a se menține măsurile preventive dispuse în cauză.

În 21 iulie, DNA anunța că prim-procurorul Parchetului Tribunalului Botoșani Raluca Stăncescu a fost reținută 24 de ore pentru șantaj, instigare la favorizarea făptuitorului, instigare la compromiterea intereselor justiției și divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice.

Ulterior, Stăncescu a fost arestată preventiv, în 1 august fiind suspendată din funcție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.