Gala Profesorului Bologna, la a X-a editie. Lista profesorilor premiati

Vineri, 19 mai 2017, la Bucuresti, va avea loc, sub Inaltul Patronaj al Presedintelui Romaniei, a zecea editie, aniversara, a Galei Profesorului Bologna, proiect de traditie al Aliantei Nationale a Organizatiilor Studentesti din Romania (ANOSR).

Gala Profesorului Bologna este proiectul prin care, de zece ani, studentii din Romania au ocazia sa isi exprime respectul, recunostinta si aprecierea pentru acele cadre didactice universitare care reusesc sa inspire si sa starneasca interes prin metode de predare adaptate la nevoile si interesele lor, care ii sprijina si le devin modele, acele exemple de buna practica din comunitatea academica, oameni pasionati de educatie, buni specialisti in domeniul lor, „profi tari” care lumineaza minti si formeaza caractere. Acestora le este decernata distinctia Profesor Bologna, singurul titlu acordat cadrelor didactice exclusiv de catre studenti – cei mai indreptatiti sa recunoasca si sa aprecieze performanta didactica a profesorilor lor.

Anul acesta, distinctia Profesor Bologna va fi decernata pentru 120 de cadre didactice din 23 de universitati, respectiv 13 centre universitare, in cadrul unei gale ce va avea loc in sala „C. A. Rosetti” a Palatului Parlamentului, in data de 19 mai 2017, incepand cu ora 18:00. Astfel, Comunitatea Profesorilor Bologna va ajunge la un numar total de 859 de cadre didactice care au primit aceasta distinctie in cele zece editii ale proiectului.

Studentii din intreaga tara au avut ocazia ca in perioada 27 februarie – 19 martie 2017 sa isi nominalizeze profesorii pe care ii considera „tari”, pe site-ul www.profitari.ro, inregistrandu-se 389 de propuneri unice. Ulterior, studenti special pregatiti de ANOSR au monitorizat activitatea cadrelor didactice propuse, verificand daca acestea corespund profilului Profesorului Bologna si, astfel, stabilindu-se lista finala cu cei care vor primi distinctia in acest an.
Presedintele Romaniei, domnul Klaus Iohannis, a acordat Inaltul Patronaj celei de-a X-a editii a Galei Profesorului Bologna ca simbol al sustinerii fata de initiativa studentilor de a-i recunoaste pe acei profesori care ii inspira.

Agenda celei de-a X-a editii a Galei Profesorului Bologna cuprinde:

– Festivitatea de deschidere a Galei Profesorului Bologna – 19 mai 2017, ora 09:45, Palatul Cotroceni;
– Ateliere de lucru avand ca tema cariera didactica, organizate sub egida Dezbaterii Nationale pentru Educatie si Cercetare „Romania Educata” derulata de Administratia Prezidentiala, la care vor participa Profesori Bologna si studenti din organizatiile studentesti membre ANOSR din intreaga tara. Acestea vor cuprinde trei subteme: formarea initiala a cadrelor didactice, formarea continua a cadrelor didactice si criteriile de evaluare si promovare a cadrelor didactice. Rezultatele acestor dezbateri vor fi deosebit de valoroase in contextul creionarii unei noi viziuni pentru sistemul de invatamant din Romania.

Gala de decernare a distincţiilor „Profesor Bologna” – 19 mai 2017, ora 18:00, Sala „C. A. Rosetti”, Palatul Parlamentului.

Editia a X-a a Galei Profesorului Bologna se deruleaza cu sprijinul Administratiei Prezidentiale, Ministerului Educatiei Nationale, Universitatii din Bucuresti, Universitatii de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Bucuresti, Universitatii Politehnica Bucuresti si al Asociatiei Studentilor de la Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala din Universitatea din Bucuresti (AS-SAS).

Multumim tuturor profesorilor care isi fac meseria cu drag, care sunt exemple pentru studentii lor si care contribuie continuu la dezvoltarea invatamantului romanesc! Sistemul educational romanesc are nevoie de oameni precum Profesorii Bologna!

Lista profesorilor premiati, AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.