Profesor și elev, cetățeni de onoare ai municipiului Botoșani (FOTO)

Două genii din învățământul botoșănean, neglijați de guvernanți, dar foarte apreciați pe plan local, au primit din partea administrației locale titlul de „Cetățean de Onoare al Municipiului Botoșani”.

De Ziua Internațională a Educației, în prezența a zeci de persoane, profesorul Luisian Grigore, șlefuitor de genii, și elevul olimpic Ștefan Răzvan Bălăucă, multiplu premiat și medaliat la competiții naționale și internaționale, au fost „centrul gravitațional” pentru câteva ore.

La propunerea consilierului local Daniel Botezatu, profesor și el, în ultima ședință de Consiliu Local s-a adoptat proiectul prin care cele două genii locale au devenit cetățeni de onoare ai municipiului Botoșani.

Tot el a făcut și prezentarea lui Ștefan Răzvan Bălăucă, elevul care a arătat încă din copilărie semne de genialitate. El a amintit că în clasele I-IV, Ștefan a participat, anual, la diferite concursuri județene și interjudețene, obținând medalia de aur la Concursul „Dimitrie Pompeiu”, în clasa a II-a, în anul 2008.

Ștefan a fost declarat „Elevul anului”, la absolvirea gimnaziului, iar ezultatele excepționale din anii de gimnaziu au fost continuate de cele la liceu.

La rândul lui, Ștefan Bălăucă a ținut să le mulțumească tuturor celor cu care s-a pregătit.

„De fiecare dată m-am luat la întrecere cu mine însumi. M-am simțit adesea ca un ambasador al umanității și al prieteniei în țara mea către alte state ale lumii”, a spus Ștefan Răzvan Bălăucă.

Dorința lui este de a se speciliza în activitatea de cercetare din domeniul fizică-științele naturii. Deja a aplicat pentru universități de prestigiu din străinătate, chiar dacă visul său și al părinților era de a studia în România. Dar așa cum se știe, în România, guvernanții au alte preocupări, mai mult personale, decât pentru a investi în oameni de valoare. Ștefan învață pentru admiterea la una dintre primele șase cele mai renumite universități din lume, MIT – Massachusetts Institute of Technology, din Cambridge, SUA.

Activitatea deosebită a profesorului Luisian Grigore, artizanul unor domenii noi, ca robotica și inventica, a fost prezentată de Daniela Vicol, inspector școlar și consilier municipal.

„Noi asta trebuie să facem, să simțim copiii, să știm ce vor, ce gândesc, ca să-i putem ajuta, să îi educăm și să îi învățăm. Eu m-am ghidat după profesorii mei pe care i-am avut și am învățat un lucru, că idealul educației este autoeducația”, a spus Luisian Grigore.

Pornind de la convingerea că oamenii de la catedră sunt creatori de destine, Luisian Grigore a dedicat distincția tuturor cadrelor didactice care pun pasiune și fac din această profesie un stil de viață.

Festivitatea, la care au mai participat Gabriel Hârtie, inspector școlar general, inspectori școlari, elevi și profesori de la Colegiul „Eminescu” și Palatul Copiilor, s-a încheiat cu cântecul „La mulți ani!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.