Social-democratii au cedat! Legea a invins si CONCURSUL pentru DIRECTORI de SCOLI poate sa inceapa

A fost nevoie de o a patra convocare la sedinta de CL, dupa ce trei sedinte la rand au fost boicotate de consilierii municipali ai PSD, pentru ca legea sa poata fi aplicata in organizarea concursului pentru directori de scoli. Concursul va demara pe 12 octombrie, cand va avea loc proba scrisa. 

Social-democratii au acceptat in cele din urma sa vina la sedinta si sa voteze, potrivit legii, un consilier pentru comisiile de concurs pentru directorii de scoli, dupa revocarea Hotararii de Consiliu Local prin care fusesera numiti doi reprezentanti din partea grupului consilierilor PSD, in acele comisii. De fapt, erau doua convocari de sedinte pentru ziua de luni, una facuta de primar, iar cealalta de catre grupul PSD din CL Botosani. Pe ordinea de zi a sedintei convocate de consilierii PSD nu figura insa proiectul referitor la organizarea concursului pentru directorii de scoli. Social-democratii au cedat insa, si, la propunerea lui Mihai Tincu, au decis comasarea celor doua sedinte. 
 
Chiar si in aceste conditii, social democratii din CL au incercat sa nu ajunga la revocarea vechii hotarari, ci la modificarea acesteia pentru ca in comisii sa ramana doar Silvia Diaconu, nu si Ioan Branzei. Cu aceasta propunere a venit viceprimarul Cosmin Andrei, care si-a exprimat parerea ca vechea hotarare este legala.
 
„Atata timp cat secretarul Consiliului Local a avut o interpretare pe lege, si cred ca se pricepe, atata timp cat Prefectura, si nu domnul prefect, ci cei de la Oficiul Juridic, au avut o interpretare pe lege, cred ca parerea dumneavoastra este mai jos decat parerea unor specialisti in domeniu”, i-a raspuns primarul Catalin Flutur.
 
Dupa revocarea Hotararii prin care CL isi desemnase doi reprezentanti in comisiile de concurs, s-a adoptat o noua hotarare, care va permite organizarea concursului conform legii, cu doi reprezentanti ai autoritatilor publice locale, unul din partea CL, si unul din partea primariei, numit prin dispozitia primarului. 
 
In municipiul Botosani se organizeaza 35 de comisii de concurs pentru posturile de director si director adjunct ai unitatilor de invatamant. 
 
 
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.