Unii transportatori refuza sa preia pe traseu elevii navetisti. Ce a anuntat prefectul

Probleme privind naveta elevilor au fost discutate vineri dimineata la Prefectura, intr-o intalnire la care au fost invitati si reprezentanti ai transportatorilor.

Potrivit semnalelor de alarma transmise de unii primari din judet, sunt operatori de transport care refuza sa preia elevi pe trasee, dar si unitati de invatamant unde se blocheaza procedura de decontare a abonamentelor facute de scolari.

O situatie aparte, discutata in cadrul sedintei, a fost cea de la Rachiti, unde traseele catre scoli sunt asigurate saptamanal de doi transportatori, in mod alternativ, copiii trebuind sa faca doua abonamente. Discutiile au reliefat ca exista o procedura de decontare si in aceasta situatie, prefectul Dan Nechifor solicitand sa fie informati toti cei implicati, astfel incat copiii sa nu aiba probleme.

„Inteleg ca sunt si unitati de invatamant unde se refuza decontarea abonamentelor. Au fost amintite Liceul sportiv, cel pedagogic, „Gheorghe Asachi” si „Elie Radu”. Am solicitat reprezentantilor Inspectoratului Scolar sa faca atentionarile necesare.”, a declarat prefectul Dan Nechifor.

Conform ultimei ordonante de urgenta privind decontarea abonamentelor, primarii, alaturi de consiliile judetene si de Inspectoratul de Stat pentru Controlul in Transportul Rutier pot aplica sanctiuni pentru refuzul abonamentelor sau pentru neasigurarea transportului elevilor catre scoala.

Ii rog pe domnii primari sa se asigure ca elevii navetisti nu au probleme, si sa ne semnaleze blocajele ce apar.”, a completat Dan Nechifor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.