Directorul de la „Vasilache”, cu acuzatii grave la adresa unor angajati ai institutiei de cultura pe care o conduce

Potrivit directorului Florin Aionitoaie, in institutia pe care o conduce, unii angajati s-ar face vinovati de grave abateri. Pe larg, Aionitoaie expune situatia intr-un comunicat de presa pe care vi-l prezentam integral: 

In ultima vreme, o parte a angajatilor Teatrului Vasilache  refuza fatis indeplinirea  atributiilor de serviciu pentru care sunt platiti de catre Consiliul Local Botosani. 
 
Astfel, regizorul Rogojinschi Marius Petru, fost consilier local PSD,  platit de teatru cu 3442 lei/luna  pentru a monta doua piese pe an, a montat in anul 2015 una singura iar in anul 2016 nici una. 
 
La solicitarile mele repetate de a prezenta, conform obligatiilor sale contractuale, propunerile sale pentru anul 2016, regizorul Rogojinschi,  promotor de Ce Quevarara la Botosani, revolutionar autorizat,  nu a  raspuns. 
 
Absenta de la serviciu a fost motivata de prezentarea unor concedii medicale. 
 
Din acelasi motiv, concediul medical, am anulat prezentarea teatrului in perioada 09–12 august 2016, la Festivalul Naţional de Teatru pentru Copii si Tineret „Carabus”, editia a III-a, in localitatea Braila.
 
Dar, bolnav fiind si in concediu medical, regizorul Rogojinschi este prezent in calitate de actor, in perioada 11 – 14 august 2016 la Festivalul ”Stefan cel Mare” Suceava, prezent de la deschidere la inchidere. 
 
Tot ”bolnav” fiiind, regizorul Rogojinschi in 26.08.2016, prezinta  ”Sarbatoarea Muntelui” manifestare organizata de Consiliul Judetean Suceava si Centrul Cultural Bucovina, asa cum arata Bucovina news.
 
La intalnirea din 1 septembrie 2016 cu intreg personalul, regizorul Rogojinschi a anuntat ca este ”in concediu medical”. Nu a facut nicio propunere pentru innoirea repertoriului teatrului Vasilache, al carui angajat este, dar a anuntat prin vocea directorului Traian Apetrei ca va monta piesa ”Apus de soare” la Teatrul M. Eminescu. Fireste, contra unei sume considerabile, un mic ciubuc pe langa celelalte. Teatrul Vasilache trebuie sa il plateasca pentru cinstea de a il avea angajat. 
 
Oricum, este asteptat cat mai curand la institutie, sanatos si cu cele doua spectacole pregatite, gata de a fi prezentate copiilor.
 
Din aceeasi perspectiva, a refuzului indeplinirii atributiilor de serviciu, a sabotarii continue si coordonate a activitatii teatrului, actioneaza si reprezentantii familiei Dobrescu. 
 
Astfel, ginerele familiei Dobrescu, actorul Iftode Florin, in perioada cat a fost manager interimar a avut un singur obiectiv: cum sa o reangajeze  pe soacra sa la teatru, pe un salariu frumos, desi ea beneficiaza in afara de pensie si de indemnizatie de la UNITER in cuantum egal cu jumatate de pensie.
 
Pentru asta, a transmis Agentiiei Nationale de Integritate doua adrese unde intreaba cu subiect si predicat daca ”poate sa o angajeze pe soacra sa”. Desi a angajat doua actrite, dupa pensionarea soacrei sale, nu a dispus ca acestea sa preia rolurile acesteia si a mentinut relatiile contractuale cu aceasta in calitate de ”actor voluntar”.
 
Pentru ca doamna soacra, Dobrescu Aurica are doar liceul, a solicitat Consiliului Local Botosani transformarea unui post de actor cu ”studii superioare” intr-un post de actor cu ”studii medii”. 
 
La intrebarea mea, adresata lui Iftode Florin, daca este dispus sa indeplineasca obiectivele HCL Botosani 66/2016 acesta raspunde ca ”nu sunt obiectivele lui, ci ale mele” si ca atare sa ma spal pe cap cu ele. Pentru indeplinirea acestor obiective, actorul Iftode Florin este platit cu 3245 lei/lunar de catre Consiliul Local. 
 
E drept ca munca de actor l-ar impiedica la realizarea ciubucurilor  in cadrul unor sarbatori tinute la gradinite unde prezinta ”piratul”, spectacol prezentat (parintii stiu) contra cost. Banii incasati, fireste nu sunt varsati la casieria teatrului si nici nu taie chitanta. 
 
Acelasi lucru  – refuzul indeplinirii sarcinilor de serviciu, se intampla si in cazul actorilor Rusu Marius si Stempel Mihaela Carmenusa, platiti cu suma de 3442 lei/luna. 
 
Rusu Marius, intre timp este si profesor la Liceul de Arta ”Stefan Luchian” Botosani, ”clovn„ autorizat si ”mos Craciun adevarat”  pe bani. Pentru acest motiv, in luna decembrie, programarea unor spectacole a devenit un cosmar.
 
Pentru aceste motive care au creat un prejudiciu de peste 1 100 000 lei doar in cazul Teatrului Vasilache, cer public, sustinatorilor acestui tip de impostura mincinoasa, domnii Portariuc Ovidiu Iulian  si Cosmin Ionut Andrei, consilieri locali PSD, sa demisioneze  din calitatea de consilieri si sa lase locul unor consilieri PSD, care iubesc cu adevarat orasul nostru!
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.