„OCTAV”. Botoșănenii au ocazia de a viziona filmul alături de MARCEL IUREȘ!

Evenimentul își propune să facă cunoscut publicului din Botoșani un film aparte în peisajul cinematografic românesc, prin îmbinarea dintre emoție și nostalgie.

Filmul „Octav”, lung-metrajul cu Marcel Iureș în rol principal, va avea proiecție specială la Botoșani, pe data de 18 noiembrie 2017, la Cinema Unirea, la ora 19.00.

Evenimentul își propune să facă cunoscut publicului din Botoșani un film aparte în peisajul cinematografic românesc, prin îmbinarea dintre emoție și nostalgie. Filmul, reprezentând o „declarație de celebrare a vieții”, transpune o serie de imagini calde și poetice despre România.

Spectatorii vor avea, astfel, ocazia să vizioneze filmul în compania lui Marcel Iureș, actorul principal din „Octav”, a regizorului Serge Ioan Celebidachi și a producătorului executiv Cristina Dobrițoiu.

Filmul spune povestea lui Octav (Marcel Iureș), un bărbat în vârstă, care se reîntoarce la conacul copilăriei sale aflat undeva în zona rurală a României, cu dorința de a-l vinde. Ajuns aici, după o absență de zeci de ani, o fetiță ce-i pare cunoscută îl poartă într-o călătorie minunată în timp, înapoi la anii copilăriei sale pentru a-l ajuta să-și redescopere bucuria de a trăi.

Pelicula a fost selecționată în cadrul prestigiosului Festival Internațional de Film de la Montreal, Canada, 2017, la secțiunea Focus on World Cinema, un festival de tradiție pentru cinematografia mondială, aflat la cea de-a 41 ediție.

Filmul „Octav”, în regia lui Serge Ioan Celebidachi, are o distribuție de excepție: Marcel Iureș, Victor Rebengiuc, Andi Vasluianu, Lia Bugnar, Ioan Andrei Ionescu, Maria Obretin, Ștefan Velniciuc, Mihai Dinvale, Roxana Guttman, Silviu Biriș, Dana Rogoz, Alexandru Mandu, Alex Bogdan, Eric Aradits, Alessia Tofan, etc.

Filmările au avut loc în perioada 21 martie – 30 aprilie 2016, la Câmpulung Muscel și la Studiourile Cinematografice București (Buftea).

Coproducție România – Marea Britanie, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (producător Adela Vrînceanu-Celebidachi), filmul „Octav” este clasificat cu AG (Audiență Generală).

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.