Resfintirea Bisericii „Sfantul Dimitrie”, vazuta prin ochi de fotografi

Clubul Fotografilor Iasi a organizat duminica, 4 septembrie 2016, o tura foto prilejuita de resfintirea Bisericii „Sfantul Dimitrie” din localitatea Vladeni, judetul Iasi. 

Au raspuns invitatiei Mihaela Constantinescu, Mirela Grosu, Nicu Apostu, Bogdan Burlacu si Constantin Ciofu. Fotografii ieseni, deja obisnuiti cu slujbele religioase, intrucat au mai fost prezenti in ultima perioada la evenimente de acest gen, au surprins in imagini momentul sfintirii savarsite de Preasfintitul Calinic Botosaneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iasilor. 
 
De asemenea, s-au realizat fotografii si in timpul Sfintei Liturghii oficiata in apropierea bisericii. Membrii Clubului Fotografilor Iasi au aflat in ce consta ritualul sfintirii si au ramas impresionati de frumusetea slujbei si de numarul mare de oameni prezenti. 
 
Multumesc colegilor care au raspuns invitatiei de a participa la aceasta tura foto si care promoveaza activitatea Clubului Fotografilor Iasi prin prezenta lor la astfel de momente. 
 
Dupa ce am fost serviti cu o sarmaluta la caserola, am ajuns cu bine in Iasi, dandu-ne intalnire la vernisajul „Raliul Iasului”, organizat luni, 5 septembrie 2016, la Iulius Mall din Iasi, de la ora 18:00. 
 
Constantin Ciofu, coordonator al Clubului Fotografilor Iasi 
 
Imaginile apartin Clubului Fotografilor Iasi
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.