TEATRU în aer liber pentru botoșăneni! (FOTO)

Dimineața și seara, atât cei mici, cât și adulții au avut ocazia să vizioneze două piese de teatru: „Peter Pan” și „Atenție, aterizăm!”.

Zona din fața Muzeului Județean a fost transformată într-un teatru în aer liber, unde sute de botoșăneni, copii, tineri, adulți dar și cei în vârstă au urmărit ce le două spectacole puse în scenă de actorii Ateneului din Iași.

Inițiativa conducerii Ateneului din Iași a fost acceptată din primul moment de către primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur.

„Încă de prima dată de când a venit la mine directorul de la Ateneul din Iași am fost de acord ca să se organizeze un astfel de eveniment cultural. Motivul? Pentru că știam că botoșănenii își doreau să vizioneze o piesă de teatru în aer liber. Așa cum spectacolul oferit de Filarmonica din Botoșani a avut un real succes, m-am gândit și că inițiativa actorilor din Iași îi va aduna pe botoșăneni în fața Muzeului Județean. Am în plan să organizez cât mai multe evenimente culturale de acest gen pe perioada mandatului meu de primar al municipiului Botoșani”, a spus primarul Cătălin Flutur.

Dimineață, copiii au fost invitați să urmărească cunoscuta piesă de teatru „Peter Pan”. Povestea îi poartă pe cei mici într-o călătorie palpitantă într-un tărâm de basm, alături de un personaj cu care au crescut generații întregi. Peter Pan este un băiat căruia îi place aventura, îi place să zboare, este curajos și curios.

Temutul căpitan Hook, împreună cu echipajul de pe corabia sa de pirați, își dorește să cucerească tărâmul magic al lui Peter Pan dar și pe cele învecinate, populate de ființe fantastice, pe cât de diferite, pe atât de simpatice și pline de viață. Povestea devine și mai palpitantă când în acest cadru de vis își face apariția Wendy, o fetiță din lumea reală care încă mai crede în zâne și magie.

Spectacolul a fost interactiv, micii spectatori cântând și dansând la îndemnul actorilor de pe scenă.

Seara, începând cu ora 20.00, botoșănenii au avut parte de vizionarea unei alte piese de teatru: „Atenție, aterizăm!”, o comedie spumoasă pentru adulți.

În regia tânarului și talentatului Daniel Onoae, actor în trupa de teatru a Ateneului din Iași, a avut un mare succes n această primăvară.

Adaptare după celebra comedie franțuzească de situație „Boeing, Boeing” de Marc Camoletti, producția Ateneului din Iași aduce în atenția spectatorilor câteva situații pline de umor prin care trec cele șase personaje savuroase în apartamentul din Paris al unui arhitect cu multă poftă de viață. Bernard, un tânăr arhitect de succes, Berta, menajera și omul de încredere al acestuia, Robert, un vechi prieten din provincie și cele trei stewardese – Janet, Helga si Jaqueline, toate logodite cu Bernard – sunt personajele fermecătoare, care trebuie să se descurce în situații comice prin postura în care sunt puse.

Datorită impactului pozitiv pe care l-a avut în rândul spectatorilor, comedia „Atenție, aterizăm”, în regia lui Daniel Onoae este cel mai de succes spectacol al Ateneului din Iași, fiind singura producție care și-a acoperit cheltuielile exclusiv din încasările obținute.

„Ateneul din Iași se află într-un turneu în marile orașe ale Moldovei. Și nu putem discuta despre Moldova fără să discutăm despre Botoșani, unul dintre cele mai importante orașe culturale din România. Ne bucurăm tare mult de această priză la public și sperăm ca acest prim act cultural al nostru în Botoșani să fie o dovadă atât pentru Primăria Botoșani, cât și pentru Teatrul «Mihai Eminescu» că suntem parteneri de încredere și că împreună putem să facem aceste schimburi de experiență cultural minunate pentru întregul public. Am început la Fălticeni, unde am deschis Festivalului Internațional de Teatru pentru Tineret «Gr. Vasiliu Birlic», a urmat Suceava, acum Botoșaniul, iar în ultima zi vom juca la Dorohoi. Sincer nu mă așteptam să vină atât de mult public. Mai ales că fost persoane de aici din Botoșani care mi-au spus că nu se merită să organizăm un astfel de eveniment pentru nu sunt oameni care să iubească teatrul, să iubească arta. Dar încăpățânarea mea a data roade. Noi am venit cu 350 de scaune și din câte am văzut sunt ocupate toate, dar sunt și foarte mulți oameni care stau în picioare sau pe bănci. Mă bucur că am avut succes și că am primit un sprijin important din partea domnului primar Cătălin Flutur”, a spus Andrei Apreotesei, managerul de la Ateneul din Iași.

Un botoșănean, care participase la ambele spectacole de teatru, a declarat că astfel de evenimente în aer liber ar trebui organizate frecvent de cele trei instituții de cultură din Botoșani și finanțate de la bugetul local.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.