​EURO încearcă constant să treacă de 4,6 lei

Ieri a fost a noua ședință consecutivă în care cursul euro a bătut la porțile de la 4,6 lei, nivel pe care BNR îl consideră unul de echilibru.

Situația este una destul de complicată, dacă reamintim declarațiile repetate ale guvernatorului BNR conform cărora leul nu are loc de apreciere în acest an. Pe de altă parte, premierul Tudose a transformat sistemul financiar-bancar în marele „Rău”, uitând că acesta este principala sursă de împrumut a statului (ieri Trezoreria a vândut obligațiuni în valoare de 500 milioane lei, la un randament mediu de 1,85%, cu scadența în 2020). Ce ar fi dacă, la rândul lor, băncile sau fondurile de pensii private ar zice pas la următoarele licitații de titluri de stat?

Piața valutară s-a deschis la 4,5920 însă ordinele de cumpărare de valută au urcat euro la un maxim de 4,604 lei. BNR a anunțat o medie de 3,5980 lei, în scădere față de acum două zile, când ea a fost stabilită la 4,5985 lei. Tranzacțiile de la ora 14.00 se realizau la 4,598-4,601 lei.

Cursul dolarului american s-a menținut pe scădere, el coborând de la 3,8536 la 3,8381 lei, în timp ce cotațiile din piață fluctuau intre 3,832 și 3,858 lei.

Moneda elvețiană făcea un pas înapoi pe piețele financiare, la 1,139-1,144 franci/euro, astfel că media ei a scăzut de la 4,0371 la 4,030 lei.

Monedele din regiunea se depreciau comparativ cu euro, cea poloneză la 4,239-4,26 zloți iar cea maghiară la 305,4-306,7 forinți.

Decizia conducerii BCE de a păstra măsurile de stimulare monetară neschimbate, în ciuda neliniștilor din piață, au apreciat euro la 1,1915-1,2017 dolari.

A fost menținut programul de achiziție de active în valoare de 60 de miliarde de euro pe zi până în decembrie și a fost reiterat promisiunea de a prelungi amploarea sau durata programului dacă starea economiei se înrăutățește. Inflația din zonă stagnează la 1,5%, sub ținta BCE de 2%, iar aprecierea euro pune presiune pe exporturile europene.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.

Radu GEORGESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.