Euro a ajuns la 4.61 lei!

După ședință de politica monetară a BNR,perechea euro/leu a trecut miercuri de 4.6300/EUR, după care s-a întors aproape de 4.6240.

Media afișată de BNR luni în jurul prânzului a fost de 4.6198 lei pentru un euro. ​Monedele Europei emergente s-au tranzacționat în intervale înguste față de euro.

Reamintim că marți, guvernatorul BNR a afirmat că EURRON ar trebui să fie mai flexibil și că sunt posibile mișcări în ambele sensuri. Stricând din surprizele rezervate de publicarea mâine a raportului trimestrial privind inflația a spus că estimările BNR pentru rata de sfârșit de an 2017 au crescut semnificativ, se arăta într-un raport destinat investitorilor.

Față de francul elvețian, cotația leului a fost miercuri la 3.98 unități pentru un chf, în vreme ce față de dolarul american, leul a pierdut un ban, până la 3.98 lei oentru un dolar SUA.

Dolarul a pierdut teren față de majoritatea celorlalte monede majore miercuri dimineața în urma zvonurilor legate de posibile întârzieri în implementarea reformelor fiscale în SUA. În momentul redactării euro se apropiase de nivelul USD 1.1600/EUR.

Segmentul scurt al curbei randamentelor implicite a rămas miercuri dimineața aproape de 1.25% în timp ce segmentul maturităților 1M-3M a urcat spre 1.65%-1.90%.

În urma conferinței de presă susținută de guvernatorul BNR, randamentele titlurilor suverane denominate în lei au crescut pe întreaga curbă. Porțiunea maturităților scurte a urcat cu aproximativ zece puncte de bază în vreme ce segmentul lung a fost mai stabil. Miercuri dimineața piața este calmă, investitorii așteptând ședința de guvern la care vor fi probabil discutate modificările de politica fiscală.

Prețurile metalelor prețioase au urcat miercuri dimineața ajutate de o slăbire a dolarului pe baza intensificării incertitudinilor fiscale în SUA. Aurul se tranzacționează aproape de 1,280.00 dolari pe uncie, argintul fluctuează în jurul a 17.00 dolari pe uncie, platină a urcat la 925.00 dolari pe uncie, iar prețul paladiului este în preajma nivelului de 1,000.00 dolari pe uncie.

Cursul de schimb afișat de Banca Națională a României (BNR) în data de 8 noiembrie 2017:

Dolarul australian AUD 3,0559

Leva bulgărească BGN 2,3621

Dolarul canadian CAD 3,1249

Francul elvețian CHF 3,9869

Coroana cehă CZK 0,1807

Coroana daneză DKK 0,6206

Lira egipteană EGP 0,2257

Euro EUR 4,6198

Lira sterlină GBP 5,2251

100 Forinți maghiari HUF 1,4804

100 Yeni japonezi JPY 3,5036

Leul moldovenesc MDL 0,2285

Coroana norvegiană NOK 0,4875

Zlotul polonez PLN 1,0890

Rubla rusească RUB 0,0670

Coroana suedeză SEK 0,4749

Lira turcească TRY 1,0223

Dolarul american USD 3,9810

Randul sud-african ZAR 0,2799

Realul brazilian BRL 1,2202

Renminbi-ul chinezesc CNY 0,6005

Rupia indiană INR 0,0613

100 Woni sud-coreeni KRW 0,3575

Peso-ul mexican MXN 0,2084

Dolarul neo-zeelandez NZD 2,7508

Dinarul sârbesc RSD 0,2083

Hryvna ucraineană UAH 0,1495

Dirhamul Emiratelor Arabe AED 1,0839

Kuna croată HRK 0,6126

Bahtul thailandez THB 0,1202

Gramul de aur XAU 163,9971

DST XDR 5,5825

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.