ANALIZA VALUTARA

Tensiunile din jurul dosarul Atena-troika FMI-UE-BCE, care s-ar putea incheia prin iesirea Greciei din zona euro, dar si situatia exploziva din Ucraina, au continuat sa puna presiune pe euro in raport cu principalele monede si sa creasca aversiunea fata de risc.

Pe acest fond negativ, cursul euro a crescut de la 4,4274 la 4,4370 lei, dupa ce in urma cu o saptamana acesta coborase la 4,4018 lei, iar cotatiile alunecasera sub 4,40 lei, in conditiile unei cerere ridicate de moneda nationala.

Piata valutara s-a deschis ieri la 4,4270 lei, in usoara scadere fata de inchiderea de luni, pentru ca apoi euro sa creasca la un maxim de 4,4380 lei. Existenta unei cereri mai mari de valuta facea ca de tranzactiile de la ora 14:00 sa se realizeze la 4,4320 – 4,4350 lei.

Media francului elvetian a continuat sa creasca, de la 4,2140 la 4,2451 lei, dupa ce ea coborase joia trecuta la 4,1522 lei, minimul incepand cu data de 15 ianuarie, atunci cand Banca Elvetiei a decis sa elimine plafonul minim de 1,2 franci/euro, care fusese folosit din septembrie 2011.

Cresterea mai mare a francului s-a datorat faptului ca el fluctua ieri pe pietele internationale intre 1,041 si 1,053 unitati/euro.

Cursul dolarului american a cunoscut ieri a patra sedinta de crestere, el urcand de la 3,9089 la 3,93 lei, mai jos cu circa sapte bani fata de maximul istoric de 3,9980 lei atins in 23 ianuarie.

Monedele din regiune se depreciau la randul lor fata de euro. Cea poloneza scadea la 4,182 – 4,204 zloti iar cea maghiara la 307,3 – 310,8 forinti.
Perechea euro/dolar se mentinea pe o panta descendenta, ea trazactionandu-se intre 1,1274 – 1,1346 dolari, mai jos cu circa doi centi fata de acum o saptamana.

Deprecierea euro se datoreaza incertituinilor legate de politica guvernului de la Atena, care se opune continuarii programului antiausteritate impus Greciei de institutiile financiare internationale in schimbul imprumutului de peste 240 miliarde euro, acordat intre 2010 si 2012.

(Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14:00)

Analiza furnizata de DOMUS M&D

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.