APIA: Incep verificarile la declaratiile din cererile pentru subventii

Perioada de depunere a cererilor pentru plata unica pe suprafata s-a incheiat si, asa cum se asteptau reprezentantii Agentiei de Plati si Interventii pentru Agricultura (APIA), multi fermieri care nu au respectat programarea au incercat, pe ultima suta de metri, sa isi depuna solicitarea pentru aceasta plata.

„Au venit foarte multi astazi. Noi am prevazut acest lucru si am luat masuri, ne-am organizat cu lucrul prin mai multe birouri, am mobilizat mai multi angajati in aceasta activitate. Altfel s-ar fi calcat in picioare. De maine (n.r., joi) incep penalizarile pe fiecare zi de intarziere. Poate ca la fermierii mici, cu putine hectare, o zi de intarziere nu aduce o penalizare semnificativa, dar la marii fermieri, cu mii de hectare, se cunoaste”, precizeaza Liviu Zaharia, directorul APIA Botosani.

De joi se declanseaza etapa in care se lucreaza la rezolvarea situatiilor de suprapuneri si a supradeclararilor. Echipe de la APIA vor merge in teren, se vor intalni cu fermierii si, la parcela, vor lamuri al cui este de fapt terenul declarat de doi fermieri.

„Venim cu datele din GPS in calculator si ii sanctionam pe cei care au declarat suprafete in plus. Acum sunt mai multe situatii in care doi fermieri declara ca aceeasi suprafata de teren le apartine. Noi il credem si pe unul si pe altul pana lamurim al cui este de fapt terenul. Avem ceva situatii de acest fel. Suntem cam in top la nivel national, dar vom clarifica situatia cat de repede. Noi pana pe 15 iunie trebuie sa clarificam pentru ca la 15 iunie se fac echipele pentru control clasic in teren”, a mai precizat directorul APIA Botosani.

Fermierii vor primi in urmatoarea perioada cate o notificare de la APIA pentru a se prezenta, la o data stabilita, la terenul unde este neclaritatea. La teren se vor intalni cu echipa de la APIA si vor merge apoi la Centrul APIA unde se descarca punctele in calculator si se vede cine a gresit. Cei care au supradeclarat vor fi sanctionati prin scaderea suprafetei respective. Poate fi sanctiune anuala sau multianuala, mai sustin reprezentantii APIA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.