APIA: Mai sunt doar cateva zile pentru depunerea declaratiilor pentru cota de lapte

Fermierii din judet, producatori sau care comercializeaza lapte, mai au doar cateva zile pentru depunerea declaratiilor anuale pentru cota de lapte.

„Centrul Judetean Botosani, informeaza ca producatorii, cat si cei care comercializeaza lapte, mai au timp pana in data de 14 mai 2013 sa depuna declaratiile anuale in ceea ce priveste livrarile si vanzarile din anul de cota 2012/2013. Din data de 15 mai 2013 vor fi aplicate penalizari pentru fiecare zi de intarziere”, precizeaza Ioan Serediuc, purtatorul de cuvant al Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura Botosani.

Reprezentantii APIA mai precizeaza ca producatorii care detin cota pentru vanzari directe si operatorii care achizitioneaza lapte de la acestia sunt cei care trebuie sa depuna declaratiile. Daca acestia vor depune declaratiile pentru anul de cota 2012/2013 care s-a incheiat la data de 31 martie 2013, pana pe 14 mai 2013 nu vor fi penalizati.

Declaratia anuala poate fi completata in baza datelor din Caietul fermierului. Aceste date sunt de doua tipuri, in functie de cantitatea de cota de vanzari directe detinute: tipul A este pentru producatorii care detin cota mai mare de 5.000 de kilograme, iar tipul B este pentru producatorii care detin o cota mai mica de 5.000 de kilograme. Producatorii care detin cota pentru vanzari directe vor fi nevoiti sa depuna declaratiile anuale pentru anul de cota, si in cazul in care acestia nu au comercializat lapte sau produse lactate in anul respectiv.

Cumparatorii trebuie sa depuna si acestia declaratia anuala in ceea ce priveste cantitatea de lapte cumparata in anul de cota 2012/2013, la sediile judetene APIA, tot pana la data de 14 mai 2013.

Cei care vor depune declaratiile dupa data limita legala, vor primi penalitatea ce consta in retragerea cotei individuale de lapte la rezerva nationala. In cazul in care acestia vor depune impreuna cu declaratia si o justificare scrisa, datata si semnata in care vor explica de ce nu au putut depune declaratia pana la data legala, vor scapa de penalitatea aplicata.

„Cei care achizitioneaza lapte de la cumparatori, vor fi si ei penalizati daca depasesc data limita. Aceste penalizari semnifica suma corespunzatoare taxei datorate pentru o depasire de 0,01% din cantitatile de lapte care i-au fost livrate de producatori, in fiecare zi calendaristica de intarziere. Suma va fi cuprinsa intre 100 si 100.000 de euro. Cumparatorul care nu va depune declaratia ar putea sa piarda dreptul de achizitionare de lapte de la detinatorii de cota, acestuia i se va retrage aprobarea”, mai precizeaza Ioan Serediuc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.