CUM a INCHEIAT EURO saptamana

Situatia incerta in privinta prelungirii acordului de ajutor financiar al Greciei a facut ca leul sa se deprecieze la finalul perioadei fata de principalele valute.

La inceputul intervalului, cursul euro a fost stabilit la 4,4407 lei, pentru a creste miercuri la 4,4503 lei. A doua zi a urmat o scadere la 4,4434 lei, iar finalul saptamanii a fost negativ, media urcand la 4,4498 lei.
 
Piata valutara s-a deschis vineri la 4,4450 lei, aversiunea fata de risc si volumele de transfer reduse avand ca efect o crestere a euro pana la un maxim al ultimelor de trei saptamani si jumatate de 4,4630 lei. Pe finalul sedintei tranzactiile se realizau la 4,4560 – 4,4590 lei.
 
Cursul euro ar putea reveni astazi spre 4,44 lei, dupa ce vineri seara, ministrii de finante din zona euro (Eurogrupul) au anuntat ca au ajuns la un acord cu Atena asupra prelungirii ajutorului financiar pentru o perioada de patru luni. Grecia urmeaza sa prezinte astazi un plan referitor la reforme structurale ale economiei si societatii, precum lupta impotriva fraudei fiscale sau combaterea coruptiei.
 
Rezolvarea dosarului grec ramane unul incurcat in conditiile in care noul guvern de stanga de la Atena, a promis in campania electorala ca va renunta la planul de salvare in valoare de 240 de miliarde de euro si la masurile de austeritate nepopulare.
 
Dolarul american a inceput perioada la minimul de 3,8911 lei si a incheiat-o la 3,9243 lei, mai jos cu circa 7,40 bani fata de maximul atind in 23 ianuarie.
 
Moneda helveta, care s-a depreciat fata de euro pana la 1,08  franci, a scazut in perioada analizata de la 4,1895 la 4,1225 lei, pentru ca vineri cursul sa fie stabilit la 4,1288 lei, mai jos cu 45,3 bani comparativ cu maximul istoric de 4,5813 lei, atins acum patru saptamani.
 
Perechea euro/dolar a fluctuat intr-un culoar de circa 1,5%, cea mai agitata zi fiind cea de la finalul perioadei, cand tranzactiile s-au realizat intre 1,1280 si 1,1429 dolari, iar pietele americane au inchis la 1,1381 dolari.
 
Revenirea euro catre pragul de 1,14 dolari, este consecinta anuntului referitor la prelungirea planului de ajutor financiar al Greciei.
 
Reamintim ca in data de 26 ianuarie euro a scazut la minimul ultimilor 11 ani, de 1,1098 dolari. Cotatiile ar putea scadea spre acest nivel de luna viitoare, avand in vedere ca atunci BCE va incepe sa injecteze lunar in piete 60 miliarde de euro, in cadrul unui program care se va derula, cel putin, pana in septembrie 2016.
 
Pentru scadenta de luna viitoare, euro s-a tranzactionat in piata futures de la Sibiu intre 1,1366 si 1,1405 dolari.
 
Analiza cuprinde perioada 16 – 20 februarie
 
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.