Cutremurul Deutsche Bank a zguduit usor leul

Raportul euro/leu a avut o evolutie foarte calma in cea mai mare parte a perioadei, cu exceptia finalului ei, cand pietele financiare s-au aflat sub efectul prabusirii actiunilor celei mai importante banci germane, Deutsche Bank.

Cursul euro a fluctuat intre 4,4493 si 4,4523 lei. Maximul a fost atins la sfarsitul intervalului, cand culoarul de tranzactionare a fost de un ban, fata de 0,5 bani, valoare cu care ne obisnuise piata in ultimele saptamani. 
 
Deschiderea s-a realizat la 4,4550 lei, urmata de o crestere la 4,46 lei, maxim care nu a mai fost atins de mai bine de o luna. Anuntul privind realizarea unei inteleri intre Deutsche Bank si autoritatile americane privind reducerea amenzii pe care urmeaza sa o plateasca banca germana, a calmat pietele financiare, implicit pe cea locala, iar cotatiile de la inchidere au scazut la 4,4480 – 4,4510 lei.
 
In perioada urmatoare, leul va fi protejat de decizia surprinzatoare a C.A. al BNR de a reduce rezervele minime in valuta de la 12 la 10%, care va aduce mai multa valuta in piata. In acelasi timp, dobanda de politica monetara a fost mentinuta la 1,75%/an la fel si rezervele minime obligatorii in lei la 8%.
 
De asemenea, un rol de protectie il va avea si miliardul de euro intrat in conturile Trezoreriei, care a reusit sa plaseze cu succes o emisiune de euro-obligatiuni cu o maturitate de 12 ani, la un randament de 2,15%, care reprezinta un minim istoric. Reusita este pusa de Anca Dragu, ministrul Finantelor, pe „perceptia mediilor investitionale bazata pe contextul macroeconomic solid, cat si pe potentialul economic al tarii noastre”.
 
Cursul dolarului american a crescut de la 3,9567 la 3,9822 lei, maximul fiind inregistrat la sfarsitul intervalului cand cotatiile din piata au fluctuat intre 3,952 si 3,995 lei.
 
Moneda elvetiana s-a apreciat pe pietele internationale de la 1,091 la 1,081 franci/euro, ceea ce a facut ca media sa urce de la 4,0823 la 4,1041 lei, maxim al ultimelor doua luni.
 
Pe pietele internationale, perechea euro/dolar s-a tranzactionat intre 1,1182 si 1,1257 dolari, dar a scazut la finalul perioadei la 1,1153 dolari. Anuntul ca amenda ce va fi platita de Deutsche Bank va fi de „doar” 5,4 miliarde dolari, de circa trei ori mai putin decat valoarea initiala de 14 miliarde dolari, a calmat pietele iar pietele americane s-au inchis 1,1240 dolari.
 
Deprecierea euro a fost provocata de faptul ca zece fonduri de investitii au decis sa isi reduca expunerea financiara pe banca germana.
 
Analiza cuprinde perioada 26 – 30 septembrie
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.