A doua rectificare bugetară: Bani pentru Muncă, Educație, Sănătate, Transporturi și MAI. Investițiile sunt pe minus!

loading...

Membrii Guvernului au aprobat rectificarea bugetară prezentată, la începutul ședinței de miercuri, de către ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, care a anunțat că a doua rectificare bugetară pe anul în curs este tot una pozitivă. Rectificarea bugetară a fost principalul subiect de pe ordinea de zi din ședința de Guvern de miercuri.

„O veste foarte bună pe care o știți sau proastă pentru cei care ne doreau sfârșitul tragic în chinuri, avem 8,8 creștere economică pe trimestrul doi, ceea ce ne face optimiști chiar spre 6 creștere totală pe 2017. Nu numai că n-am murit, cum ziceau unii, suntem pe locul trei în lume. Exercițiul bugetar de anul acesta se va închide sub 3% așa cum va reieși și din prezentarea ministrului Mișa și nici pe anul viitor nu stăm foarte rău, dimpotrivă, cifrele arată foarte bine”, a declarat premierul Mihai Tudose înaintea ședinței de Guvern.

„România este prima țară din Europa ca și creștere economică. Este a doua rectificare, de asemenea pozitivă. A avut la baza consultări cu toate ministerele”, a afirmat și ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa.

Potrivit ministrului Finanțelor, sunt alocate fonduri suplimentare pentru plata drepturilor salariale din educație și sănătate prin această rectificare bugetară.

”A doua rectificare bugetară din acest an, cu încadrarea în deficitul bugetar de 2,96% din PIB, a avut în vedere date ce argumentează posibilitatea unei creșteri economice de 6,1% față de 5,6% cât s-a estimat la elaborarea primei rectificări bugetare și de 5,2%, estimare avută în vedere la elaborarea bugetului pe anul 2017. Astfel, PIB nominal estimat s-a majorat de la 837,2 miliarde lei la 842,5 miliarde lei. Veniturile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu suma de 280,2 milioane lei, iar cheltuielile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu suma de 503,8 milioane lei”, a mai spus Ionuț Mișa.

Potrivit acestuia, rectificarea bugetară asigură fonduri suplimentare pentru plata drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești în favoarea cadrelor didactice din preuniversitar, finanțarea sistemului de protecție a copilului și plata drepturilor persoanelor cu dizabilități, plata pensiilor militare și a unor drepturi salariale personalului medical, finanțarea programelor de sănătate.

Astfel, la bugetele locale s-au alocat 611,9 milioane lei pentru plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, + 550 milioane lei, finanțarea sistemului de protecție a copilului, + 61 milioane lei, dar și pentru finanțarea învățământului particular sau confesional acreditat, + 0,9 milioane lei.

De asemenea, la Ministerul Muncii și Justiției Sociale se asigură fonduri suplimentare de 630,9 milioane lei per sold.

”S-au asigurat suplimentar 537 milioane lei pentru plata drepturilor persoanelor cu handicap, alocațiilor de stat pentru copii, a indemnizațiilor pentru creșterea copilului și a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate aferente indemnizațiilor și 115,9 milioane lei pentru majorarea transferurilor de echilibrare către bugetul asigurărilor sociale de stat; au fost identificate și economii la unele naturi de cheltuieli și prin urmare s-au redus 22 milioane lei. La Ministerul Afacerilor Interne se suplimentează cu 363,5 milioane lei per sold -s-a asigurat suplimentar suma de 380 milioane lei pentru plata pensiilor militare de stat cuvenite cadrelor militare trecute în rezervă și polițiștilor cărora le-au încetat raporturile de serviciu în anul 2017, precum și pentru plata diferențelor rezultate în urma recalculării drepturilor de pensii; s-a redus suma de 16,5 milioane lei aferentă economiilor înregistrate la unele naturi de cheltuieli”, a mai spus Ionuț Mișa.

Potrivit ministrului Finanțelor, la Ministerul Transporturilor bugetul va fi suplimentat cu 293,9 milioane lei per sold.

”S-a asigurat suplimentar suma de 345,6 milioane lei pentru asigurarea cofinanțării naționale și a cheltuielilor neeligibile aferente proiectelor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile postaderare aferente perioadei 2014-2020; s-a redus suma de 51,7 milioane lei aferentă economiilor înregistrate la unele naturi de cheltuieli. La Ministerul Sănătății, +281,0 milioane lei per sold. S-a asigurat suplimentar suma de 287,2 milioane lei, în principal, pentru acțiunile și programele de sănătate, pentru plata salariilor medicilor rezidenti, personalului medical din structurile de primiri urgențe, precum și pentru majorarea transferurilor către bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. S-a redus suma de 6,2 milioane lei aferentă economiilor înregistrate la unele naturi de cheltuieli”, a adăugat Ionuț Mișa.

De asemenea, el a precizat că la Ministerul Justiției bugetul va fi mai mare cu 232,1 milioane lei per sold. În acest sens s-a asigurat suplimentar suma de 240,2 milioane lei pentru achitarea tranșelor aferente anului 2017 pentru hotărârile judecătorești care au ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției. Totodată, s-a redus suma de 8,1 milioane lei aferenta economiilor înregistrate la unele naturi de cheltuieli.

La Ministerul Educației Naționale se suplimentează bugetul cu 30,0 milioane lei per sold, 50 milioane lei pentru plata hotărârilor judecătorești având ca obiect drepturi salariale pentru personalul din instituțiile de învățământ universitar de stat, dar s-a redus suma de 20 milioane lei aferenta economiilor înregistrate la unele naturi de cheltuieli.

De asemenea, bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate primește în plus 269,7 milioane lei, pentru servicii medicale și medicamente, iar bugetul Asigurărilor Sociale de Stat 323 milioane lei pentru asigurarea necesarului pentru plata pensiilor de asigurări sociale.

”Diminuări au fost operate la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat (-78,5 milioane lei), Ministerul Finanțelor Publice (-52,9 milioane lei), Ministerul Dezvoltării Regionale Administrației Publice si Fondurilor Europene (-43,7 milioane lei per sol, dar s-a alocat suplimentar 71,5 milioane lei pentru PNDL), Ministerul Culturii și Identității Naționale (-27,8 milioane lei), Ministerul Mediului (-27,4 milioane lei), având în vedere, în principal, gradul de execuție a cheltuielilor”, a mai precizat ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.