EURO a scăzut la minimul ultimelor două săptămâni

loading...

Instalarea cabinetului PSD-03, care se speră a avea o viață mai lungă decât precedentele, și tendința pozitivă din regiune au asigurat leului capacitatea de a se aprecia față de euro.

Cursul euro a scăzut de la 4,6540 la 4,6474 lei, minimul ultimelor doua săptămâni. Tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,647-4,657 lei iar cotațiile de la ora 14.00 erau de 4,65-4,653 lei.

Media dolarului american a coborât de la 3,7472 la 3,7416 lei, care reprezintă un nou minim al ultimilor trei ani iar cotațiile din piață au fluctuat între 3,737 și 3,774 lei.

Moneda elvețiană și-a continuat aprecierea pe piețele internaționale, la 1,157-1,162 franci/euro, astfel că media a urcat de 4,004 la 4,0104 lei.

Situația din piața monetară a fost una calmă. Indicele ROBOR la trei luni a stagnat la 1,97% iar cel la șase luni la 2,25%.

Monedele din regiune fluctuau comparativ cu euro între 4,141 și 4,152 zloți, cea poloneză, respectiv 309,9 și 310,5 forinți, cea maghiară.

Perechea euro/dolar fluctua pe piețele internaționale între 1,233 și 1,2441 dolari, în scădere față de vinerea trecută a fost atins maximul ultimeilor trei ani de 1,23 dolari.

Actuala deprecierea a dolarului are ca efect creșterea prețurilor la numeroase materii prime, precum țițeiul, dar și a unciei de aur.

Reamintim că Secretarul Trezoreriei Steven Mnuchin a declarat că este adeptul dolarului slab, care permite exporturilor americane să fie mai ieftine și mai competitive pe piața internațională.

Valoarea bitcoin a scăzut ieri, conform Bloomberg, de la 11.213,77 la 10.460,81 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.

Radu GEORGESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.