In ultimele cinci saptamani euro a stagnat la 4,45 lei

In perioada analizata leul a avut o evolutie stabila fata de euro, in timp ce dolarul s-a depreciat iar francul elvetian a crescut.

Incepand cu data de 22 august raportul euro/leu s-a stabilizat in jurul pragului de 4,45 lei, tendinta care ar trebui sa continue si in urmatoarele doua – trei saptamani. 
 
Apropierea momentului alegerilor parlamentare ar putea afecta leul, evolutie normala pentru un astfel de eveniment, investitorii cautand sa isi protejeze pozitiile, inainte de aflarea rezultatelor. 
 
Spre finalul anului am putea asista, de asemenea, la iesiri de fonduri speculative straine in conditiile in care Comitetul de politica monetara al Rezervei Federale americane (FOMC) ar putea decide in ultima luna a acestui an majorarea dobanzii sale cheie, care se mentine din decembrie trecut la 0,25 – 0,50%/an.
 
Euro a inceput perioada cu un curs de 4,4464 lei, minimul ultimelor aproape trei luni, maximul atins fiind de 4,4534 lei. La sfarsitul intervalului, media a fost stabilita la 4,4470 lei, pe fondul creşterii apetitului fata de risc al investitorilor in urma deciziei FOMC de a nu majora dobanda sa de politica monetara.
 
Tranzactiile din ultima sedinta a perioadei s-au realizat intr-un culoar foarte ingust, 4,4460 – 4,45 lei, evolutie care se conturase inca de joi dupa-amiaza, pe fondul unei lichiditati reduse, tendinta de apreciere a monedelor emergente observandu-se la nivelul intregii regiuni.
 
Cursul dolarului american a scazut de la 3,9933 lei, la jumatatea perioadei, la 3,9611 lei, a doua zi dupa decizia FOMC, si a incheiat perioada la 3,9652 lei, intr-o zi in care cotatiile au fluctuat intre 3,956 si 3,9770 lei.
 
Media monedei elvetiene, care s-a apreciat pe pietele internationale de la 1,096 la 1,086 franci/euro, investitorii preferand plasamentele cat mai sigure, a crescut de la 4,0597 la 4,0875 lei.
 
Parcursul perechii euro/dolar a fost impartit in doua. In prima sa parte, euro a scazut pana la 1,1123 dolari, minim al ultimei luni, datorita pariurilor puse pe seama cresterii dobanzilor din SUA. 
 
Declaratia d-nei Janet Yellen, preşedintele Fed, care a urmat şedintei FOMC, in care a precizat ca „economia are de recuperat un pic mai mult decat credeam initial”, a avut ca efect aprecierea euro fata de dolar la 1,1247. La finalul perioadei, tranzactiile s-au realizat la 1,1194 – 1,1241 dolari, pietele americane inchizandu-se la 1,1222 dolari.
 
Abundenta de bani ieftini s-ar putea incheia in ultima luna din 2016, in cazul in care la intalnirea FOMC de la jumatatea lui decembrie se va decide cresterea dobanzii. Avem in vedere faptul ca d-na Yellen crede ca sansele pentru o majorare anul acesta au crescut.
 
Evolutia monedei americane s-a reflectat in cresterea pretului unciei de aur, in piata londoneza, de la 1.314 la 1.339 dolari.
 
Analiza cuprinde perioada 19 – 24 septembrie
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.