LOVITURĂ puternică pentru fermieri și producătorii agro-alimentari!

Senatorul PNL Costel Șoptică a semnalat eliminarea laptelui și produselor lactate din Legea 150/2016, care lovește sub centură micii fermieri și producători de produse atestate tradițional.

Senatorul liberal Costel Șoptică a lansat un avertisment extrem de serios către Guvernul României, căruia i-a transmis din nou situația neaplicării Legii 150/2016 privind susținerea producătorilor agro-alimentari autohtoni. În acest sens, liderul PNL Botoșani s-a adresat, printr-o interpelare parlamentară, ministrului Petru Daea, deținătorul portofoliului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, semnalându-i eliminarea laptelui și produselor lactate din normele de aplicare ale Legii 150/2016.

„Micii producători de lapte și produse lactate sunt în pericol de a nu își mai putea valorifica roadele muncii, din cauza unei modificări ale normelor de aplicare a Legii nr. 150/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare. Potrivit unor informații apărute în spațiul public, normele de aplicare a legii ce obligă supermarket-urile să aibă la vânzare un procent de minim 51% de produse românești, au fost modificate, prin eliminarea laptelui și a produselor lactate”, a subliniat senatorul Costel Șoptică, în interpelarea susținută în plenul Senatului și transmisă conducerii MADR.

Având în vedere lipsa unor informații oficiale despre această neplăcută stare de fapt, dar și pentru ca oamenii să afle adevărul, senatorul botoșănean l-a întrebat pe ministrul Agriculturii următoarele: „1. Au intrat în vigoare normele de aplicare ale Legii nr. 150/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare?; 2. Care este situația laptelui și a lactatelor produse de producătorii autohtoni? Au fost aceste produse scoase de pe lista inițială a legii?; 3. Ce le transmiteți micilor producători din Botoșani referitor a aplicarea acestei legi îndelung așteptată?”.

„Dacă se confirmă eliminarea laptelui și a produselor lactate, consider că Guvernul dă o grea lovitură sub centură micilor fermieri și producătorilor de produse atestate tradițional. Astfel, o serie de mici producători, precum și cei tradiționali, sunt puși într-o situație de colaps, deoarece nu își mai pot valorifica produsele, având în vedere monopolul marilor lanțuri de magazine. În această situație se află și producătorii cașcavalului de Săveni, precum și alți operatori din domeniu, atât din județul Botoșani, cât și din toată țara. Sper ca ministrul Agriculturii să deslușească situația și să dispună măsurile pentru soluționarea acesteia în cel mai scurt timp”, a concluzionat senatorul Costel Șotpică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.