PROGRAMUL RABLA: Vaucherele, scoase la vanzare inainte de a aparea pe piata

Deja se dau anunturi de vanzare a vaucherelor pentru Programul „Rabla”, testand piata inainte sa se stie cate vor fi alocate judetului.

In aceste anunturi, 900 de euro ar fi pretul pentru un vaucher, ceva mai mult de valoarea nominala a tichetului. De altfel, reprezentantii firmelor colectoare de fier vechi, care au depus dosarele pentru a primi avizul intrarii in Programul „Rabla”, sustin ca zilnic sunt intrebati cand vor ajunge vaucherele la Botosani.

Reprezentantii Agentiei pentru Protectia Mediului sustin insa ca intarzierea este urmarea faptului ca firmele colectoare ale caror dosare au fost respinse au depus contestatii si acum se asteapta rezolvarea acestora.

„Din Botosani, din cate stiu eu, au depus patru firme dosarele pentru aviz, dar doua au fost respinse. La nivel national, din 288 de firme care vor sa intre in program, au fost respinse 83. Probabil, multe din acestea au contestat decizia si acum se asteapta solutionarea contestatiilor”, a declarat Eugen Mateciuc, directorul APM Botosani.

Au fost respinse firmele cu datorii la buget, cele care nu au codul CAEN, dar s-au gasit si alte piedici pentru intrarea in program.

Dupa interesul aratat pentru aceasta editie a programului de colectare a masinilor mai vechi de 10 ani, reprezentantii APM sunt de parere ca in acest an nu vor mai ramane vauchere nefolosite.

In judetul Botosani sunt 42.550 de masini mai vechi de 10 ani, potrivit statisticii vehiculelor. Asta in timp ce la nivel national sunt peste 3,2 milioane de rable. Tinand cont de ponderea rablelor din judet, raportat la numarul total de automobile mai vechi de 10 ani din tara, numarul vaucherelor ar putea depasi cu putin 200. Asta in timp ce, la editia anterioara a Programului Rabla, Botosaniul a beneficiat de 300 de vauchere, 200 in prima etapa si 100 in cea de a doua.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.