Raportul euro/lei se consolideaza la 4,45 lei

Leul s-a apreciat ieri faţa de euro si dolar dar a pierdut teren comparativ cu francul elveţian, care a profitat de o usoara revenire a aversiunii fata de risc, investitorii preferand „refugii” pentru plasamentele lor.

Cursul euro a scazut de la 4,4501 la 4,4488 lei, o medie identica find atinsa in 30 august. Sedinta s-a deschis la 4,4490 – 4,45 lei, minimul ei fiind de 4,4450 lei iar cotatiile de la ora 14:00 erau de 4,4430 – 4,4460 lei.
 
La deprecierea euro a contribuit usoara crestere a cererii de lei, strainii fiind interesati de achizitia de titluri de stat. Luni si marti, Finantele au atras 289 milioane lei prin vanzarea de obligatiuni cu scadenta in 29 aprilie 2024, la un randament mediu de 2,74%/an, in crestere fata de august cand cuponul a fost de 2,63%/an.
 
Un punct pozitiv pentru leu a fost si faptul ca inflatia din august a ramas in teritoriu negativ (- 0,2%), chiar daca preturile poduselor alimentare au crescut cu aproape 2%.
 
Pana la sfarsitul lunii este de asteptat ca euro sa se mentina in culoarul 4,44 – 4,47 lei. Apropierea momentului alegerilor parlamentare din decembrie va crea nervozitate in piata si este posibil ca leul sa inceapa sa se deprecieze.
 
Cursul dolarul american a coborat de la 3,9669 la 3,9642 lei, iar cotatiile au fluctuat intre 3,951 si 3,966 lei.
 
Aprecierea monedei elvetiene la 1,091 – 1,093 franci/euro a facut ca media ei sa creasca pe piata locala de la 4,0661 la 4,0742 lei.
Aversiunea fata de risc deprecia monedele din regiune fata de euro, la 4,342 – 4,358 zloti, respectiv la 309,3 – 310,3 forinti.
 
Perechea euro/dolar se tranzactiona la 1,1218 – 1,1252 dolari. Investitorii asteapta intalnirea de saptamana viitoare a Comitetului de politica monetara al Rezervei Federale americane.
 
Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14:00
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.