CAPCANA sistemului de alertă propus de cei doi primari!

Se știe că românul este campion mondial la inventivitate. Și acum, în ultimele zile, când natura și-a arătat adevărata forță, bineînțeles că autoritățile locale și centrale au fost prinse „nepregătite”.

Furtuna care a „măturat” Banatul și câteva județe din Ardeal a doborât peste o sută de copaci numai în Timișoara, a distrus zeci de acoperișuri de pe blocuri și multe alte pagube. Grav este că au murit și 6 oameni.

După furtună, a urmat o altă „furtună”. A oamenilor de rând revoltați că nu au fost anunțați de autorități că va avea loc un fenomen meteorologic extrem. Și ca scandalul să nu se amplifice, repede guvernanții au convocat o ședință cu reprezentanții ISU, ai operatorilor de telefonie mobilă și alte instituții publice ca să găsească soluții pentru a anunța populația în situații de urgență.

De fapt, guvernanții au reîncălzit ciorba. Este vorba de un proiect care stă de câțiva ani buni prin sertarele parlamentarilor. Normal că nu a fost dezbătut până acum fiindcă nu prezenta vreun interes pentru aleșii noștri fiindcă nu aducea foarte multe voturi. Acum, când natura și-a arătat „colții” au trebuit să scoată proiectul de la naftalină, ca să „vază” poporul cât sunt ei de implicați în munca pentru interesul votanților. Numai că, acest proiect nu poate fi implementat dacă nu se fac niște investiții în infrastructură. Adică va dura câteva luni până când oamenii vor fi anunțați prin SMS că vine vreo furtună, tornadă sau va avea loc vreun fenomen meteo extrem.

În condițiile astea, doi primari, unul dintr-un oraș din județul Galați iar celălalt dintr-o comună din județul Botoșani, s-au gândit ei să vină „în ajutorul” cetățeanului. Că, deh, l-a votat ca primar și acum trebuie să lucreze în interesul votantului.

Așa că a pus mâna pe telefon și a scris un mesaj pe Facebook, că a devenit o modă ca edilul să-și publice „realizările” pe rețeaua de socializare. Și în mesaj îi roagă pe concetățeni să le trimită în mesaje private, atenție mare!, numele întreg și, bineînțeles, numărul lor de telefon pentru a-i anunța în situații de urgență. La prima vedere toată lumea, numai zic de presa centrală, a lăudat inițiativa edililor și, vezi Doamne, cât de eficienți sunt ei când este vorba de interesul cetățeanului. Și, uite așa, au dat și o palmă guvernanților, care nu pot rezolva probleme atât de simple.

Numai că nimeni nu s-a gândit că o astfel de „inițiativă edilitară” are o capcană. Trebuie știut faptul că primarul este, în primul rând, om politic. Fiindcă el, până să ajungă primar, este membrul unui partid politic. Chiar mai mult, are și o funcție în cadrul acelei formațiuni politice. Așa că o bază de date cu numele și numărul de telefon a votanților din comunitate este o mină de aur. Și atunci să vezi SMS-uri cu tot felul de mesaje care ascund diferite acțiuni electorale! Bineînțeles că respectivii primari vor replica că nu s-au gândit la astfel de „treburi neortodoxe”. Ar fi în stare să și jure cu mâna pe Biblie. Dar nu ține. Că, doar se știe, politicianul din România își schimbă înfățișarea, dar năravul, ba.

Așadar, mai bine cei doi primari ar trebui să facă ceva concret pentru oamenii din comunitate și să lase deoparte astfel de „inițiative” care au în spate scopuri electorale.

Adrian DIMITRIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.