ITALIA: Evghenie, primul roman candidat la alegerile parlamentare

Nona Evghenie

Romanca Nona Evghenie tine prima pagina a ziarelor din Italia. Consilier comunal din partea Partidului Democrat Italian in Padova, Nona candideaza pentru un loc in Parlamentul din „cizma”.

Partidul Democrat Italian a publicat listele definitive de candidati, unde apare si numele romancei. Gazetaromaneasca.com vorbeste despre compatrioata noastra si ne spune ca Nona Evghenie are 34 de ani, este casatorita si are un copil. Ea are dubla cetatenie (romana si italiana) fapt care i-a permis sa candideze pentru ocuparea unui post in Parlamentul italian, are o diploma universitara in economie internationala si a lucrat mai multi ani la Banca Populara Italiana. Nona Evghenie a avut o activitate politica foarte bogata in ultimii ani, aparand de nenumarate ori interesele comunitatilor de straini din Italia.
Romanca a urcat sistematic toate treptele afirmarii in politica. Si-a inceput activitatea in cadrul asociatiei „Columna” din Padova, iar in 2009 a reusit sa cucereasca un loc in administratia locala, cu 330 de voturi. In septembrie 2010 a devenit presedinte al comisiei economice din cadrul consiliului comunal din Padova. Recent a participat la alegerile primare din PD, pentru desemnarea candidatilor la parlamentare, in cadrul carora a obtinut 893 de voturi, iar acum se afla pe lista PD pentru Camera Deputatilor.
Conform sursei citate, o alta romanca, Alina Harja, a incercat sa acceada pe aceste liste, dar candidatura i-a fost respinsa. Harja, 33 de ani, este absolventa a facultatii de Chimie, jurnalista in Italia, este asistenta deputatului PD Guido Melis, impreuna cu care a publicat cartea „Romeni. La minoranza decisiva per l’Italia di domani”. Din 2010 este militanta activa in „Forum Immigrazione”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.