Conducere nouă la tinerii liberali din municipiul Botoșani! (FOTO)

Luni, 25 septembrie 2017, tinerii liberali au ales noua conducere a Organizației Municipale de Tineret Botoșani, continuându-se, astfel, procesul de alegeri statutare demarate în cadrul Partidului Național Liberal în acest an.

Alături de ei s-a aflat si o parte din liderii partidului, respectiv Gheorghe Sorescu, prim-vicepreședinte al Organizației Județene a PNL, Viorel Iliuță, președintele Organizației Municipale PNL Botoșani, Eduard Cozminschi, secretarul general al Organizației Municipale PNL Botoșani, dar și liderul județean al Tineretului Liberal, Adrian Poclid.

Lucrările ședinței au fost conduse de către Sorin Cornilă, președinte al Organizației Municipale de Tineret încă din anul 2012, care, după prezentarea raportului de activitate și-a depus mandatul, acesta trecând în rândurile seniorilor.

“Las în urmă o organizație de tineret la care am pus bazele încă din anul 2012 și pe care m-am străduit să o cresc. Nu a fost ușor, însă cu implicare și dedicare am reușit să ținem aproape tineri valoroși, tineri cu potențial. Este foarte important să determinăm tinerii să se implice în politică, pentru că, numai sprijinindu-i, putem crește calitatea Partidului Național Liberal”, a declarat Sorin Cornilă.

71 de tineri, membri ai Partidului Național Liberal, și-au exprimat votul în cadrul ședinței ce a avut loc la Casa Sindicatelor, fiind ales un nou președinte și un nou Birou Municipal.

Pentru funcția de președinte, s-au înscris doi candidați, Monica Răileanu și Emilian Ivasiuc. În urma votului, mandatul de președinte a fost acordat Monicăi Răileanu, fiind aleasă cu un număr de 44 voturi, față de 24 obținute de către Emilian Ivasiuc. Trei voturi au fost anulate.

“Mulțumesc tinerilor liberali pentru încrederea acordată și îi felicit pe colegii mei pentru că și-au asumat, o dată cu dobândirea unei funcții în cadrul Biroului Municipal al Tineretului Național Liberal, responsabilitatea de a creiona idei, de a realiza proiecte pentru tineri, de a atrage noi tineri în rândurile noastre”, a declarat Monica Răileanu, președintele ales al Organizației Municipale de tineret Botoșani.

Următorul rând de alegeri va avea loc sâmbătă, 30 septembrie 2017, când tinerii liberali își vor allege conducerea județeană.

Biroul Municipal al TNL Botoșani s-a constituit după cum urmează:

PREȘEDINTE: Răileanu Monica

PRIM-VICEPREȘEDINTE: Grigoraș Radu (Strategii Politice și Comunicare)

PRIM-VICEPREȘEDINTE: Zmău Ioana Claudia (Politici Publice)

SECRETAR GENERAL: urmează a fi desemnat de președinte în prima ședință

SECRETAR GENERAL ADJUNCT: urmează a fi desemnat de președinte în prima ședință

SECRETAR GENERAL ADJUNCT: urmează a fi desemnat de președinte în prima ședință
7
VICEPREȘEDINTE: Irimia Lucian (Dep.pt. Strategii și Relații Politice)

VICEPREȘEDINTE: Cozar Cătălin (Dep.Imagine, Comunicare, Relații cu Mass-media)

VICEPREȘEDINTE: Mocovei Monica Beatrice (Dep.pt.Politici Economice, Mediul de Afaceri)

VICEPREȘEDINTE: Acsinie Oana Maria (Dep. Pt. Politici Sociale, Relații cu Sindicate, Patronate)

VICEPREȘEDINTE: Bogza Oana Andreea (Dep. Pt. Politici- Admnistrație Publică, Justiție)

VICEPREȘEDINTE: Felesco Cătălin (Dep. Politici în Agricultură, Silvicultură, Mediu)

VICEPREȘEDINTE: Bejinariu Lavinia (Dep.pt. Politici în Educație, Cercetare, Cultură)

VICEPREȘEDINTE: Manoliu Monica (Dep. Pt. Politici în Sănătate)

MEMBRII: Adăscăliți Ionuț Cristian, Andriucă Mariana Raluca, Chelariu Andrei Petrică, Florescu Bogdan, Mihai Ovidiu Adrian, Nazare Isabela Elena, Livadariu Adriana, Popa Mihail Răzvan, Sclipei Gabriel, Slavnic Ioan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.