COSTEL ȘOPTICĂ, senator PNL: „Piața neagră a țigărilor are o valoare uriașă în România”

Senatorul PNL Costel Șoptică solicită Guvernului României să diminueze comerțul ilicit și contrabanda cu țigarete, atât din județul Botoșani, cât și din celelalte zone ale țării, având în vedere amploarea luată de acest fenomen în ultima perioadă.

În acest sens, liderul PNL Botoșani s-a adresat, printr-o interpelare parlamentară, ministrului Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan.

„Una dintre cauzele principale ale evaziunii fiscale și a pierderilor veniturilor la bugetul de stat o constituie contrabanda cu țigarete. Piața neagră a țigărilor are o valoare uriașă în România, iar specialiștii susțin că Regiunea Nord-Est este cea mai afectată de comerțul ilegal cu țigarete. Județul Botoșani nu face excepție de la această situație, aici ajungând produse de contrabandă atât din Ucraina, cât și din Republica Moldova”, a argumentat senatorul Costel Șoptică, în documentul oficial trimis conducerii MAI.

Având în vedere că sectorul tutunului este al doilea mare contribuabil la bugetul de stat al României, după cel petrolier, Costel Șoptică i-a cerut ministrului Afacerilor Interne răspuns la următoarele întrebări: „1. Care este dimensiunea reală a contrabandei cu țigări, atât la nivel național, cât și în județul Botoșani?; 2. Câte dosare penale au fost întocmite în acest an pentru comiterea acestei infracțiuni, și câți inculpați au fost trimiși în judecată, atât în țară, cât și în Botoșani?; 3. Ce măsuri ați dispus în ultima perioadă pentru creșterea capacității structurilor MAI responsabile de destructurarea acestor fenomene de crimă organizată, îndeosebi la granița de nord și est a României?”.

„Consider că tema abordată este una extrem de serioasă, iar guvernanții trebuie să dinamizeze măsurile de combatere a traficului ilicit de țigarete și a pieței negre din acest sector. Aștept să văd răspunsul ministrului de Interne, și mai ales soluțiile concrete de rezolvare a acestei probleme, deoarece oamenii sunt sătui de vorbe și așteaptă și fapte de la acest Guvern”, a concluzionat senatorul liberal Costel Șoptică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.