CRISTIAN ACHIȚEI, deputat PNL: „Încă un an pierdut pentru DN 28B Tg. Frumos-Botoșani”

Parlamentarul liberal îi acuză pe colegii săi social-democrați că „victoriile” lor anunțate cu surle și trâmbițe maschează de fapt întârzierile uriașe față de calendarul la care s-a angajat printr-un document oficial chiar de ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc. Printr-o analiză făcută „la rece”, Cristian Achiței prezintă realitatea legată de modernizarea Drumului Național Botoșani – Târgu Frumos.

MAI JOS puteți citi întreaga analiză:

Am remarcat informația transmisă presei locale de doamna senator Doina Federovici, în legătură cu evoluția proiectului de modernizare a Drumului Național 28B Botoșani-Târgu Frumos. Din spusele șefei pesediștilor botoșăneni reiese că obiectivul – esențial pentru dezvoltarea județului nostru – este ca și aprobat de guvernanți.

Din nefericire pentru noi toți, lucrurile nu stau deloc așa. „Victoria” clamată propagandistic de PSD este, în realitate, o mascare a întârzierii uriașe față de calendarul la care s-a angajat printr-un document oficial chiar ministrul de resort, Răzvan Cuc. Oricum, nu știu dacă ne mai putem încrede în spusele acestuia, în condițiile în care pare că nu-l mai crede nici măcar propriul său șef, premierul Mihai Tudose.

Într-o postare de la începutul acestei luni am prezentat public răspunsul scris al ministrului Transporturilor la interpelarea mea privind starea a trei drumuri naționale de pe raza județului nostru. Puteți consulta documentul cu ușurință, ceva mai jos. Referitor la toate cele trei drumuri, inclusiv Botoșani-Tg. Frumos, Cuc își asuma în scris următoarele:

„După avizarea în Consiliul Tehnico-Economic (CTE) din cadrul CNAIR SA, toate cele 3 obiective vor fi avizate în CTE din cadrul Ministerului Transporturilor și în CTE al Consiliului Interministerial. Așa cum am declarat și cu ocazia vizitei de lucru efectuată în data de 2 martie anul curent în județul Botoșani, după aprobarea studiului de fezabilitate și finalizarea procedurilor de avizare a indicatorilor tehnico-economici aferenți lucrărilor de investiții, prin Hotărâre de Guvern, se va putea demara procedura de achiziție pentru proiectarea și execuția lucrărilor, TERMENUL ESTIMAT FIIND AUGUST 2017”.

Așadar, ministrul PSD al Transporturilor se angaja ca în luna august a.c. să fie atins momentul demarării procedurilor de achiziție pentru proiectarea și execuția lucrărilor atât pentru DN 28B Botoșani-Tg. Frumos, cât și pentru DN 24C Manoleasa-Rădăuți Prut și DN 29D Botoșani-Ștefănești. Iar propagandiștii pesediști se laudă acum cu parcurgerea abia a primei etape descrise în documentul ministerial, cea privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici în CTE a CNAIR (Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere).

Nici vorbă de CTE în cadrul Ministerului Transporturilor, de CTE al Consiliului Interministerial.

Şi, ce este cel mai important, NICI VORBĂ DE HOTĂRÂRE DE GUVERN!

Iar pentru scoaterea la licitație se aruncă acum pe piață o nouă dată limită, finalul lui 2017, cu aproape o jumătate de an mai târziu decât se angajase ferm Răzvan Cuc.

Asta spun reprezentanții PSD Botoșani, pentru că directorul Direcției Regionale a Drumurilor Naționale Iași, Ovidiu Laicu, declara la începutul acestei luni că speră ca scoaterea la licitație a modernizării DN 28B să poată avea loc în 2018.

Măcar de-ar respecta vreunul din termenele astea!

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.