Probleme mari la MINISTERUL DE INTERNE!

Situația critică în care se află MAI a fost făcută publică de senatorul liberal Costel Șoptică pentru găsirea unor soluții de rezolvare într-un timp cât mai scurt.

Senatorul PNL Botoșani, Costel Șoptică, a adresat o interpelare parlamentară ministrului Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan, referitoare la situația actuală dificilă din MAI, survenită în urma numărului mare de pensionări din sistem.

„După recentele diferențe de opinie din sistem pe tema plafonării pensiilor angajaților MAI și după scandalul iscat pe această temă, la nivelul întregii țări a avut loc un val incredibil de cereri de pensionare ale salariaților Ministerului pe care îl conduceți. Potrivit unor informații neoficiale, în doar două luni s-au înregistrat aproximativ 4.000 de dosare de pensionare ale lucrătorilor din MAI, care îndeplineau condițiile legale”, a afirmat senatorul Costel Șoptică, în documentul oficial trimis conducerii MAI.

Pe de altă parte, a mai arătat parlamentarul PNL, cei rămași în sistem sunt în continuare nemulțumiți din cauza faptului că mult-promisele creșteri salariale nu au mai fost puse în aplicare până acum.

În finalul intervenției sale, senatorul botoșănean a solicitat ministrului Carmen Dan răspuns la următoarele întrebări: „1. Câți salariați s-au pensionat în acest an din MAI, atât la nivel național, cât și în județul Botoșani?; 2. Care este deficitul de personal din acest moment în MAI, și punctual, în județul Botoșani?; 3. Ce măsuri aveți în vedere pentru completarea locurilor vacante existente în prezent?; 4. Care este cuantumul celei mai mari pensii a unui fost angajat MAI în prezent?”

„Am formulat această interpelare către ministrul de Interne răspunzând unor oameni din sistem, pe bună dreptate nemulțumiți de evoluția lucrurilor după plecarea a mii de colegi. În condițiile pensionărilor masive din sistem, angajații MAI susțin că munca operativă este pusă în pericol la nivel național, inclusiv protecția cetățenilor, deoarece noii angajați debutanți nu au experiența necesară pentru a înlocui foștii colegi cu 30 de ani de Poliție la activ! Aștept un răspuns concret din partea ministrului Afacerilor Interne, deoarece situația din MAI este una îngrijorătoare, iar până acum nu am văzut nicio strategie care să dea speranțe de liniște, atât angajaților, cât și populației”, a concluzionat senatorul Costel Șoptică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.