Senatorul PNL Costel Soptica sustine majorarea burselor pentru elevii defavorizati

Costel Soptica - senator PNL Botosani

Senatorul PNL Costel Soptica sustine majorarea burselor pentru elevii defavorizati din judetul Botosani.  Soptica a trimis o interpelare parlamentara ministrului Educatiei Nationale, Pavel Nastase, referitoare la bursele oferite elevilor defavorizati din judetul Botosani.

„Mii de elevi romani din invatamantul preuniversitar primesc burse finantate de la bugetele locale, in urma unor hotarari ale Consiliilor Locale. Astfel, exista mai multe tipuri de burse bugetate, respectiv de performanta, de merit, de studiu si de ajutor social. In plus, la randul sau, Ministerul Educatiei Nationale acorda anumite burse si facilitati elevilor, prin intermediul Inspectoratelor Scolare Judetene”, a apreciat parlamentarul liberal in documentul oficial adresat conducerii MEN.

Avand in vedere aceasta situatie, senatorul PNL a formulat o serie de intrebari catre ministrul Nastase: „1. Care este cuantumul burselor oferite de stat elevilor din judetul Botosani?; 2. Cate burse de ajutor social si pentru elevi proveniti din familii fara posibilitati materiale sunt acordate in judetul Botosani?; 3. Ce demersuri va face Ministerul Educatie Nationale pentru a majora bursele de ajutor social pentru elevii botosaneni care nu pot urma cursurile scolare din cauza saraciei?; 4. Care este rata abandonului scolar in acest moment, atat la nivel national, cat si in judetul Botosani? „.

„Dupa cum se cunoaste, in judetul Botosani exista mari probleme cu prezenta copiilor in sistemul de invatamant, principala cauza fiind saracia in care se zbat foarte multe familii. Consider ca guvernantii trebuie sa acorde o mai mare atentie viitorului natiunii noastre, prin adoptarea unor masuri de sprijin a familiilor care pur si simplu nu isi permit sa isi trimita copiii la scoala. Educatia trebuie sa fie o prioritate nationala nu doar la nivel declarativ! Cred ca se impun modificari ale metodologiei acordarii acestor burse de ajutor social, chiar majorarea cuantumului acestora, astfel incat rata abandonului scolar sa fie diminuata consistent”, a subliniat Costel Soptica.

Biroul de Presa al Senatorului PNL Botosani Costel Soptica, 16 mai 2017

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.