Botosani: Sindicatele TESA si Sanitas se pregatesc de actiuni comune

octavian dumitru

Reprezentantii Federatiei Nationale Sanitas si cei ai Federatiei Nationale a Sindicatelor TESA din Sanatate au semnat un protocol de colaborare si sustinere reciproca la nivel national.

Cele doua organizatii isi propun, conform protocolului, sa-si coordoneze actiunile de lupta sindicala la nivelul intregului sistem sanitar, in interesul membrilor lor de sindicat, pastrandu-si, totodata, autonomia organizatorica si patrimoniala. Reprezentatii Federatiei Sanitas si ai Federatiei TESA ar urma sa organizeze runde de consultari si sa semneze acorduri scrise, la nivel central si local, pentru sustinerea comuna a revendicarilor la negocierile pentru contractele colective de munca. De asemenea, ar urma sa sustina reciproc orice actiune sindicala vizand revendicarea unor drepturi specifice. „S-a incheiat un astfel de acord la nivel national si urmeaza sa vedem ce se va intampla la nivel local. Nu am discutat inca pe plan local, dar la un moment dat s-a pus problema sa colaboram pentru sustinerea unor drepturi ale membrilor de sindicat, mai ales la contractul colectiv de munca. S-a discutat la un moment dat chiar de fuziunea acestor sindicate”, a precizat Octavian Dumitru, liderul judetean al Sanitas.

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.