BUZZ: ziarul tuturor copiilor din Botosani a implinit un 1 AN de aparitii lunare! (FOTO)

BUZZ, ziarul tuturor copiilor din Botosani, s-a nascut datorita entuziasmului si placerii cu care copiii au participat in ultimele doua veri la cursul „Micii reporteri” din cadrul programului „Biblio-vacanta” al Bibliotecii Judetene „Mihai Eminescu”.

Initial sub forma unui fanzin, in format A4, intitulat „INFO Micii reporteri”, publicatia s-a dezvoltat treptat cu sprijinul unor parteneri de baza care au inteles perfect nevoia copiilor de azi de a-si descoperi si forma talentele cu care s-au nascut. Din ianuarie 2012 exista insa ziarul BUZZ, o publicatie care detine numar si serie ISSN de la Biblioteca Nationala si care se doreste a fi o publicatie normala cu aparitii lunare.
BUZZ reflecta in cele 8 pagini ale sale viata scolii botosanene, vazuta prin ochii copiilor-reporteri. Ei sunt cei care urmaresc ce se intampla in scoala lor, iau legatura cu profesorii care le pot vorbi despre activitatile cele mai interesante din scoala lor, ii contacteaza pe colegii lor cu rezultate deosebite la invatatura sau talentati intr-un anumit domeniu, merg la evenimentele culturale din oras si scriu de acolo ca niste reporteri adevarati. Si foarte important este ca, in tot acest timp, copiii au participat la toate evenimentele artistice care au avut loc in oras, si nu numai, facand fata cu brio unor interviuri cu mari vedete ale muzicii romanesti, precum si cu cei implicati in organizarea acestor evenimente. In afara de activitatea de colectare si redactare a informatiilor, copiii-reporteri se implica frecvent in campanii sociale si activitati dedicate varstei lor.
BUZZ a devenit, in tot acest timp, si un partener de nadejde in promovarea unor evenimente locale de interes pentru tineri: campaniile „Let’s Do It, Romania!”, „Earth Hour”, „ShoeBox – cadoul din cutia de pantofi” (unde BUZZ-erii, cum isi spun micii reporteri ai ziarului, s-au implicat efectiv facand cadouri de Craciun pentru copiii mai saraci din Botosani) sau evenimente precum „1Mai Verde ca altu’”, „Vara in acorduri muzicale”, „BuzzFest”, „Bibliovacanta”, „Cupa Scolilor la StreetDance” etc.
Efortul de a tine pe piata un ziar tiparit in regim de aparitie lunara este cat se poate de mare in conditiile in care, in ultimii ani, tot mai multe publicatii s-au transferat din mediul print in cel online. Dar asta ne determina cu atat mai mult sa rezistam fapt pentru care TREBUIE aduse multumiri partenerilor care ne-au sprijinit financiar in tot acest timp, respectiv SC MISCHA KIDS SRL, SC PORTASCOM SRL, hipermarketul CARREFOUR, ASOCIATIA ROREC, CENTRUL EUROPE DIRECT, dar si Bibliotecii Judetene „Mihai Eminescu”, Asociatiei „Cheia Sol”, Tele’M Botosani prin emisiunea „O pata de culoare”, TVR IASI (domnului Horia Gumeni), 4botosani.ro etc.
BUZZerii promit sa fie la fel de atenti cu ce se intampla in scoala si totodata la fel de prezenti la evenimentele locale adresate varstei lor care vor avea loc in orasul nostru. Buzz nu este un simplu ziar, este comunitatea copiilor destepti!

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.