CABINET DE AVOCATURA: Peste 10.000 de procese cu „Spiru Haret” dupa scandalul diplomelor, castigate de fosti studenti

universitatea spiru haret

Peste 10.000 de procese intentate Universitatii „Spiru Haret” (USH) de fosti studenti, care au absolvit in 2009 cursurile la distanta (ID) si cu frecventa redusa (FR), insa nu le-au fost eliberate diplomele de licenta, au fost castigate de acestia, potrivit Cabinetului de Avocatura Coltuc.

Absolventi din 2009 ai Universitatii „Spiru Haret”, la formele de invatamant FR si ID, au inceput sa dea in judecata unitatea de invatamant pentru neeliberarea diplomelor de licenta in 2010, primul dosar de care s-a ocupat C.A. Coltuc fiind solutionat favorabil in 29 noiembrie 2012, a declarat, intr-o conferinta de presa, avocatul Laura Scutarul, colaborator al cabinetului de avocatura din Bucuresti.
Avocatul a precizat ca, initial, tribunalele si-au declinat competenta in aceste cazuri curtilor de apel, iar recursurile s-au judecat la Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ), ceea ce a dus la stabilirea unor termene de judecata foarte indepartate, dat fiind numarul mare de cazuri de pe rolul acestor instante.
La 20 februarie 2012 insa, ICCJ a emis o decizie care prevedea ca tribunalele sa fie prima instanta competenta in aceste cazuri, iar recursurile sa se judece la curtile de apel.
Pana in prezent, numai ICCJ a dat decizii irevocabile in aceste cazuri, in 80% dintre ele reclamantii avand castig de cauza si primindu-si diplomele de licenta. Numarul de cazuri solutionate favorabil este intre 10.000 si 15.000, a precizat avocata.
Pe de alta parte, in 2012, numai in Bucuresti au fost depuse peste 40.000 de cereri in instanta, iar in 2013 au fost deja inregistrate 1.000 de dosare, intr-un dosar putand fi si mai multi reclamanti, a mai spus Scutarul.
Diplomele a 50.000 de studenti au fost blocate in vara anului 2009 de Ministerul Educatiei, pe motiv ca acestia finalizasera programe de studiu neacreditate ale Universitatii „Spiru Haret”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.