CNE: A fost finalizat Statutul Elevului

Liderii elevilor din Romania s-au intalnit la Cluj Napoca cu ministrul Educatiei Remus Pricopie, presedintele Consiliului Judetean Cluj Horea Uioreanu si primarul Emil Boc.

In perioada 27-30 aprilie 2013, liderii elevilor din Romania s-au intalnit in cadrul  Adunarii Generale Extraordinare a Consiliului National al Elevilor la Cluj-Napoca.

Evenimentul a intrunit nu doar presedintii Consiliilor Judetene ale Elevilor, ci si membrii Biroului de Presa al Consiliului National al Elevilor, respectiv membrii Comisiei de Revizuire a Regulamentului de Organizare si Functionare al Consiliului National al Elevilor.

Deschiderea oficiala a avut loc in incinta salii de conferinte a stadionului Cluj Arena, iar printre invitatii prezenti s-au numarat ministrul Educatiei Nationale, Remus Pricopie, prin intermediul unei video conferinte, seful de cabinet al ministrului, Albert Craiu, presedintele Consiliului Judetean Cluj, Horea Uioreanu si primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.

In urma Adunarii Generale Extraordinare a CNE, reprezentantii elevilor au finalizat Statutul Elevului, documentul care prevede drepturile si obligatiile elevilor, document care urmeaza a fi inaintat Ministerului Educatiei Nationale pentru a fi adoptat. Statutul Elevului a fost realizat in conformitate cu prevederile Declaratiei Drepturilor Copilului si a Omului, dupa modelul Statutului Studentului.

De asemenea, in cadrul Adunarii Generale s-a stabilit Stategia de Implementare a Politicilor Educationale la nivel national, strategie care urmareste patru directii de dezvoltare a sistemului educational, totodata indicatori de evaluare a invatamantului preuniversitar. Cele patru directii dezbatute au fost: sistemul de evaluare, consilierea psiho-pedagogica, politicile sociale si dotarea in educatie. Participantii au analizat cele patru directii de dezvoltare, au identificat problemele, cauzele, efectele, solutiile si urmeaza sa adopte o serie de pozitii publice, propunerile elevilor urmand a fi totodata prezentate si comunicate Ministerului Educatiei Nationale.

Nu in ultimul rand, membrii Consiliului National al Elevilor au adoptat rezolutia de aderare a Consiliului National al Elevilor la The Organising Bureau of European School Student Unions (OBESSU), organizatia elevilor la nivel european si au stabilit agenda activitatilor, respectiv proiectelor care urmeaza a fi implementate prin intermediul structurilor Consiliului Elevilor in urmatoarea perioada.

„Reprezentantii elevilor au demonstrat ca merita sa fie vocea colegilor lor! In urma Adunarii Generale a CNE am reusit sa finalizam Statului Elevului, un document care a trecut prin mana multor generatii si pentru care urmeaza efectuarea unor demersuri in vederea aprobarii documentului de catre Ministerul Educatiei Nationale. Evenimentul s-a dovedit a fi un bun prilej pentru participanti, in vederea schimbului de bune practici si idei, miza fiind educatia non-formala, dar si evaluarea calitatii invatamantului preuniversitar, modalitatile de lucru reprezentand un bun exercitiu democratic care contribuie la formarea unor cetateni mai buni pentru societatea romaneasca”, a declarat presedintele Consiliului National al Elevilor, Iulia Miron.

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.