„Mănânc sănătos ca să cresc frumos!” (FOTO)

Sub acest deziderat, copii Grădiniței nr. 24 descoperă, împreună cu părinții și cadrele didactice, că legumele sunt sănătoase, dar și foarte gustoase.

La inițiativa administratorului Constantin Pușchiu, unitatea desfășoară în aceste zile un proiect inclus în Săptămâna Educației Globale, care ajută micuții să cunoască legumele și să le recunoască în meniul de la prânz.

Micuții, dar și câte doi părinți din fiecare grupă, gustă zilnic din noile bucate făcute cu legume: morcovi (baby carrots), broccoli și conopidă.

În proiect au fost implicate atât asistenta Rodica Iordăchianu cât și cele două două bucătărese. Micuții au vizitat bucătăria grădiniței și au văzut cum se prepară legumele pe care, mai apoi, le-au mâncat cu poftă.

Spre exemplu, luni meniul a fost compus din file de șalău cu legume sotate, marți, meniul a conținut broccoli, iar miercuri, conopidă pane. Joi, au gustat din sfecla roșie, iar vineri, dovlecei umpluți cu piept de curcan și gratinați.

Meniul, nou și sănătos, este aprobat de dr. nutriționist Simona Bucătariu și i-a captivat pe copii.

„Scopul proiectului, pe lângă acela de a-i a învăța pe copiii să mănânce sănătos, este și de a-i influiența și pe părinți să le ofere în alimentația de acasă aceste legume. În caz contrar, la grădiniță este dificilă schimbarea gusturilor și obiceiurile culinare cu care micuții sunt obișnuiți de acasă. Încercăm să implementăm astfel de meniuri sănătoase, vom mai face astfel de acțiuni”, a declarat Constantin Pușchiu, inițiatorul proiectului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.