MESAJUL Alianței Medicilor și a Pacienților Cronici față de situația de la SPITALUL COLENTINA!

Medicul Bogdan Tănăse, președintele Alianței Medicilor a ținut să-i felicite pe cei doi neurochirugi demisionari pentru că nu au închis ochii la neregulile din sistemul de sănătate și nu au vrut să facă niciun compromis față de siguranța pacienților.

„Felicitări neurochirurgilor de la Colentina, care au dovedit că nu acceptă compromisul așa cum noi, cei mai mulți din sănătate (și aici mă includ) îl acceptăm. Dacă am fi mai mulți ca ei am putea schimba ceva, trebuie doar să avem puțin curaj. Respect, băieți! Se vede că ați respirat aerul libertății!”, a transmis Bogdan Tănase, președintele Alianței Medicilor din România.

Bogdan Tănase este unul dintre medicii care au susținut inițiativa fostului ministru al Sănătății Vlad Voiculescu pentru depolitizarea conducerii spitalelor din România, care a fost respinsă ulterior în Parlament.

Tănase argumenta la acea vreme că selecția managerilor ar trebui făcută din rândul profesioniștilor cu experiență și abilități de conducere dovedite, eliminându-se astfel numirile cu caracter politic în funcțiile de conducere din spitale.

La rândul lor și membrii Alianței Pacienților Cronici din România (APCR) a cerut într-o scrisoare deschisă adresată Primăriei Capitalei, schimbarea conducerii interimare a Spitalului Colentina cu o conducere nouă, instalată prin concurs, și nu prin numire directă de către primarul general, potrivit Agerpres.

„Am luat la cunoștință despre tensiunile create în Spitalul Colentina din București de noua conducere numită abuziv și colorată politic, despre declarația doamnei manager, Silvi Ifrim, făcută către medici, și anume «Binele pacientului este o lozincă», despre presiunea exercitată asupra medicilor care au îndrăznit să expună situația reală din spital, despre demisia unor medici de excepție. Toate aceste motive determină APCR să ceară urgent schimbarea conducerii interimare a spitalului cu o conducere nouă, instalată prin concurs, și nu prin numire directă de către primarul general”, afirmă reprezentanții APCR în scrisoarea deschisă.

Potrivit APCR, „destabilizarea” unui spital care funcționa „în normalitate cu medici de excepție care au decis să renunțe la mirajul Occidentului și să lucreze în țara lor și pentru poporul lor este o crimă împotriva cetățenilor acestei țări, comisă în numele și din interese politice”.

Totodată, APCR dorește ca sistemul de sănătate să fie urgent depolitizat, iar criteriul de bază în conducerea sistemului să fie competența, și nu culoarea politică.

„Facem un ultim apel la intrarea în normalitate, rezervându-ne dreptul de a protesta prin toate căile legale vizavi de aceste „colorate” abuzuri. Avem speranța că sesizarea noastră va fi dezbătută în regim de urgență și vor fi luate cele mai corecte și legale măsuri. Atragem atenția că vom supraveghea atent evenimentele în desfășurare”, menționează reprezentanții alianței.

Colegiul Medicilor din România “atrage atenția ferm” că actul medical trebuie să se poată desfășura în condiții optime, în interesul profesiei și al pacienților, în contextul demisiei neurochirurgilor Dorin Bică și Ionuț Gobej.

“Având în vedere situația prezentată în spațiul public de către doi medici neurochirurgi de la Spitalul Colentina, Colegiul Medicilor din România atrage atenția ferm asupra faptului că actul medical trebuie să se poată desfășura în condiții optime, în interesul profesiei și al pacienților. CMR dorește să cunoască în amănunt opiniile celor implicați, medici din spital și conducerea spitalului, astfel încât activitatea medicală să nu fie afectată”, au transmis reprezentanții Colegiului Medicilor.

Neurochirurgii Ionuț Gobej și Dorin Bică au anunțat că demisionează de la Spitalul Colentina, arătând că în ultimele opt luni secția de Neurochirurgie a refuzat 60 de pacienți din cauza lipsei de personal, de consumabile și medicamente și a programului operator restricționat.

Ulterior, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a solicitat conducerii ASSMB să îi prezinte un raport detaliat referitor la problemele de personal și dificultățile în derularea procedurilor de achiziții de materiale medicale cu care se confruntă unitatea medicală.

Totodată, potrivit unui comunicat al PMB, Gabriela Firea a discutat cu cei doi medici neurochirurgi demisionari despre problemele pe care le reclamă și le-a cerut să își reconsidere decizia, asigurându-i de sprijinul său.

Primarul i-a propus doctorului Gobej să preia interimar postul de șef de secție Neurochirurgie și le-a solicitat celor doi medici să îi facă o propunere pentru un director medical interimar al Spitalului Colentina.

O propunere amuzantă şi stranie, a replicat medicul Ionuț Gobej.

În ceea ce privește propunerea pentru un nou director medical interimar al spitalului Colentina, cei doi au numit-o pe doctorița Lelia Iliescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.