Promisiuni de despagubiri dupa greselile medicale

foto: romanialibera.ro

Viitoarea lege a sanatatii, al carui proiect este acum in dezbatere publica, ar putea face mai usoara calea despagubirii pacientilor care cad victime unor greseli ale cadrelor medicale.

Modificarile prevad reducerea timpului in care pacientul poate fi despagubit pentru o eroare medicala, dar si scutirea personalului medical asigurat si a unitatilor medicale de a mai gestiona, direct, cazurile de malpraxis in care au fost implicati. Aceasta sarcina ii va reveni asiguratorului, care va trebui sa gaseasca solutia ca sa astearna pacea intre pacientul care a avut de suferit si cadrul medical care i-a produs acestuia un prejudiciu. Pacientul pagubit va putea primi si sume pentru despagubirile morale in cazul greselii cadrului medical, nu doar sume reprezentand despagubiri materiale.
„In prezent, intampinam dificultati in a stabili exact traseul pentru a vedea cine a fost implicat in mod real in problema respectiva. Este foarte greu sa identificam momentul in care s-a intamplat eroarea in afara unui sistem de management al calitatii, in sensul unor proceduri care sa permita inregistrarea si trasabilitatea procesului pe care pacientul l-a parcurs”, a anuntat ministrul Sanatatii, aratand ca, potrivit noului proiect se stabileste cu exactitate care va fi responsabilitatea fiecarei institutii in gestionarea cazurilor de malpraxis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.