REVOLUȚIA FISCALĂ diminuează cu 25% veniturile angajaților de la 1 ianuarie 2018!

Sindicatului Național al Funcționarilor Publici (SNFP), organizație sindicală care reprezintă funcționarii publici și personal contractual de la nivelul administrației publice centrale și locale, critică tăierea veniturilor angajaților cu 25% prin aplicarea ”revoluției fiscale”.

Parlamentul României a decis prin legea salarizării ca funcționarii publici și personalul contractual să beneficeze de la 1 ianuarie 2018 ”de o majorare a cuantumului brut al salariilor de bază cu 25% și al cuantumului brut al sporurilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte din salariul lunar brut”. Guvernul, prin ”revoluția fiscală” ce urmează să o aplice, ”taie” aceste majorări prin transferul obligației plății contribuțiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului.

„În acest caz, funcționarii publici din România se vor alătura tuturor acțiunilor de protest organizate de confederațiile sindicale”, a anunțat președintele SNFP și vicepreședintele CNSLR Frăția, Sebastian Oprescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.