SCHIMBARE MAJORĂ la Bacalaureat!

Canicula din timpul verii din acest an i-a făcut pe reprezentanții elevilor să ceară modificarea programului de Bacalaureat.

Se discută modificarea examenului de Bacalaureat începând cu anul 2018. Probele orale să fie date în luna februarie, iar cele scrise în perioada 18-22 iunie. Aceasta este propunerea făcută de către asociația elevilor, iar reprezentanții Ministerului Educației urmează să decidă dacă ele se vor aplica începând cu următorul an școlar.

Canicula din timpul verii i-a făcut pe reprezentanții elevilor să ceară modificarea programului de Bacalaureat. Mediafax anunța că aceștia au solicitat că probele orale să fie mutate în luna februarie.

„Inițiativa vine în urma sesizărilor primite din cauza caniculei la care au fost supuși candidații, care au dat în acest an examenul de bacalaureat din sesiunea iunie-iulie. Noi am solicitat, iar ministerul a ținut cont că probele de competente să fie susținute în timpul anului școlar, iar în anul 2018, acestea să fie susținute în luna februarie, urmând ca în vara să fie organizate probele scrise. Am cerut, de asemenea, că probele scrise să fie susținute în perioada 18-22 iunie, deci cu o săptămână mai devreme decât și-a propus ministerul. Această propunere a survenit multiplelor sesizări pe care le-am primit cu privire la condițiile la care au fost supuși candidații, condiții grele pentru niște elevi, care, pe 35 de grade, au fost nevoiți să susțină un exemen care le decide soarta”, a declarat președintele Asociației Elevilor din Constanța, Alexandru Manda.

Modificarea Bacalaureatului ar însemna că probele orale (competentele lingvistice, digitale și limbă de circulație internațională) să aibă loc între 12 și 22 februarie 2018.

În aceste condiții, probele scrise ar putea să aibă loc între 25 și 28 iunie.

Deocamdată Ministerul Educației nu a anunțat dacă dorește sau nu să implementeze aceste modificări.

O altă posibilă modificare pentru anul școlar care urmează este corectarea lucrărilor de la Evaluările Naționale cu ajutorul unei aplicații online. Acestea ar urma să fie scanate, criptate și repartizate aleatoriu pentru corectare unor profesori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.