Schimbarea statutului spitalelor si salarizarea cadrelor medicale – ultima pozitie

„Nu acceptam schimbarea statutului spitalelor!”. Aceasta a fost ultima pozitie luata de sindicatul Sanitas in discutia avuta cu ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu. Asta dupa ce conducerea Ministerului Sanatatii incearca sa aduca spitatele de stat spre zona privata. Cadrele medicale se opun insa cu tarie.

Mentinerea statutului actual al spitalelor de stat a fost prima solicitare ferma cu care au venit reprezentantii Sindicatului Sanitas la MS.

De asemenea, sindicalistii Sanitas au soliciotat ca legea salarizarii in sistemul sanitar sa cuprinda toate categoriile de personal care lucreaza in sistemul sanitar.

„Vrem o lege de salarizare pentru intreg personalul din sanatate”, se arata in comunicatul Federatiei sindicale SANITAS, care ameninta cu continuarea actiunilor de protest pana la rezolvarea tuturor solicitarilor venite din partea organizatiei sindicale catre MS.

Tot ca solicitare principala adresata Ministerului Sanatatii la inceputul acestei saptamani, cand reprezentantii Sanitas s-au intalnit cu ministrul Nicolaescu, este si semnarea contractului colectiv de munca la nivel de sector sanitar, pentru a le asigura un minim de protectie celor ce lucreaza in domeniul medical.

Se pare insa ca la nivelul conducerii ministerului, desi dialogul cu organizatiile sindicale este deschis, se manifesta insa reticenta fata de solicitarile venite de la partenerii de dialog.

Conducerea MS vrea ca spitalele de stat sa se apropie de zona privata, situatie care este privita cu temere atat de cadrele medicale, cat si de restul platitorilor de asigurari sociale de sanatate. Va fi mai bine pentru asigurati ca statul sa isi ia mana de pe o mare parte din sistemul sanitar de sanatate si sa il arunce in zona privata?

La experienta pe care au trait-o romanii cu privatizarea din multe sectoare de stat este de inteles de ce se teme multa lume de aceasta schimbare.

In ce priveste actiunile de protest ale personalului din sanatate, deja s-au strans peste 50.000 de semnaturi pentru GREVA GENERALA, planificata in luna noiembrie, daca Mnisterul Sanatatii ramane surd la solicitarile celor ce lucreaza in domeniul medical de stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.