Sesiuni de dezbateri pe tema drepturilor copilului, la Liceul Teoretic „Grigore Antipa” Botosani!

Saptamana Educatiei Globale, 14 – 20 noiembrie 2016, cu tema „Impreuna pentru pace!”, a fost marcata la Liceul Teoretic „Gr. Antipa” prin diverse activitati, in care au fost antrenati atat elevi din ciclul gimnazial, cat şi din ciclul liceal.

Acestea au avut ca obiectiv principal responsabilizarea elevilor, conştientizarea consecintelor pozitive ale unitatii in orice domeniu deoarece, cu toata cultura sa, omul traieste intr-o spaima continua: aceea a razboiului.

S-au organizat, astfel, sesiuni de dezbateri pe tema drepturilor copilului: Drepturile copiilor in sistemul de invatamant si recunoasterea studiilor la nivel european, dorind astfel sa se prezinte diversitatea sistemelor de invatamant a unor state europene ca Danemarca, Olanda, Romania, Franta, Marea Britanie, Italia, Germania, Austria sau Polonia.

De asemenea, au fost prezentati castigatorii premiului Nobel pentru pace din ultimii 27 de ani, insistandu-se asupra tarilor pe care le-au reprezentat, dar si asupra domeniului in care s-au remarcat. Baloanele albe – simbol ad-hoc al pacii – au fost inaltate in speranta unui mesaj pozitiv.

Mesajul meu pentru pace s-a intitulat activitatea prin care elevii si-au exprimat gandurile catre intelegere si liniste, indiferent de natura vreunui conflict.

Pacea dintre om si om a fost punctul de plecare al unei dezbateri menite sa motiveze conduite si norme civice, care sa ofere echilibrul necesar vietii.

Liceul Teoretic „Gr. Antipa” a raspuns indemnului Liceului Teoretic „N. Iorga”, coordonatori ai proiectului Orasul pacii, realizand o macheta prin care au transmis un mesaj de pace „Pacea incepe cu un zambet”.

Si pentru ca a darui inseamna pace in suflet, a fost initiata o actiune de voluntariat prin care elevii au donat produse alimentare si obiecte de uz casnic oamenilor napastuiti de soarta din comuna Pechea, judetul Galati.

In concluzie, elevii au inteles ca Pace este un cuvant cu un continut adanc. Este fundamentul vietii fiecarui om in parte, al legaturilor unuia cu altul si al intregii omeniri. Ea implineste asteptarile si speranta si elibereaza de amagiri si de capcane. Dupa pace tanjeste orice inima din aceasta lume nelinistita.elevi-la-grigore-antipa-bt

(comunicat de presa)

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.