Sindicaliștii din EDUCAȚIE anunță proteste împotriva GUVERNULUI!

Nemulțumirile sunt legate de creșterea salariilor cu doar 25%, mult mai puțin decât s-a promis în programul de guvernare.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) va începe cu 2 octombrie proteste împotriva Guvernului dacă executivul nu acceptă încheierea unui acord prin care să promită rezolvarea mai multor probleme ale profesorilor, potrivit unui comunicat al sindicatului.

Sindicatul condus de Simion Hăncescu se arată nemulțumit de faptul că majorările salariale promise pentru 2018 vor fi, în realitate, mult mai mici din cauza că toate contribuțiile vor trece de la angajator la angajat. Calculele citate de FSLI arată că dacă nivelul brut al salariilor crește cu 50%, angajații din învățământ vor primi în realitate o majorare de maximum 25%.

FSLI susține că profesorii și învățătorii pierd peste 3% din venitul brut pentru că sporurile salariale se calculează prin raportare la salariile de bază de anul trecut.

Sindicaliștii se declară nemulțumiți și de faptul că Guvernul nu a cuprins în Legea bugetului de stat pentru anul 2017 sumele necesare pentru plata sentințelor judecătorești, în conformitate cu prevederile legale de eșalonare a plății acestor sentințe. În medie, fiecare angajat din educație ar trebui să recupereze aproximativ 5.000 de lei.

Pentru rezolvarea acestor probleme, FSLI cere Guvernului încheierea unui acord scris până la data de 25 septembrie 2017, prin care să fie soluționate aceste solicitări, respectând următorul calendar:

– începând cu cel târziu data de 1 octombrie 2017, sporurile salariale să se calculeze prin raportarea la actualele salarii de bază;

– la rectificarea bugetară care se va face până la sfârșitul anului 2017, să fie cuprinsă suma necesară pentru plata sentințelor judecătorești;

– până la sfârșitul acestei luni să se găsească o soluție, astfel încât salariile nete din învățământ, în anul 2018 să crească într-un procent mai mare decât cel anunțat de Executiv.

Dacă Guvernul va refuza cererile sindicatului, FSLI anunță următorul calendar de acțiuni de protest:

– 2 octombrie 2017, între orele 12.00-14.00, vor fi pichetate toate prefecturile din reședințele de județ;

– 4 și 5 octobrie 2017 va fi pichetat sediul Guvernului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.